Breaking News

Anatol Moraru // Ilan, mî s toboi!

Filozoful Petre Țuțea spunea că avem nevoie de idioți. “Pentru că, domnule, cum altfel am ști noi că suntem oameni normali”.

Mi-a venit în cap aserțiunea lui Țuțea când mă uitam astăzi la imaginile video de la protestul fanilor ex-haiducului de Orhei, Ilan Mironovici Șor, adunați în fața Curții Supreme de Justiție ca să protesteze împotriva deciziei de a-l declara pe idolul lor în căutare națională și internațională. Când i-au auzit vocea din telefonul mobil ținut de mânuța fină a tenismenei împrumuturilor nerambursate – Marina Tauber- cei vreo 200 de membri ai sectei lui Șor s-au luminat la fețe de parcă asistau la o a doua pogorâre a lui Hristos. Extratupeistul hoț de milioane, după Kroll cetire, le-a mulțumit că au venit să-l susțină și i-a încredințat: ”Ia uveren cto mî pobedim”. Mâncătorii de grecikă și tușonkă au izbucnit în lozinci: ”Ilan, mî s toboi!”

Ce să zic? Sunt maladii care nu se tratează și idioțenia se numără printre ele. Debililor ăstora de șoriști le poți aduce toate actele, documentele, rapoartele, datele, cifrele, mărturiile, dezvăluirile etc,, în stare să certifice că Ilan Mironovici Șor a furat milioane din visteria statului și idioții ăștea de susținători, pe care el  i-a sărăcit, totuna vor urla: “Ilan, mî s toboi!”

Cancerul Șor, generat de Filat, Plahotniuc și Platon și de indiferența noastră funciară, trebuie extirpat neapărat, ca să nu devină o metastază și ca numărul idioților să nu sporească. E nevoie de un proces de judecată obiectiv, care să pună punctele pe i. Și chiar dacă Izraelul nu-l va extrăda pe onestul său cetățean Ilan Mironovici  Șor, atunci măcar să nu poată ieși câți ani va avea din nisipurile făgăduinței.

leave a reply