NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Justiția moldovenească și Ilan Mironovici Șor

Vrem noi, nu vrem, dar până la 24 februarie, dacă, firește, nu mai există vreun plan B al lui Plahotniuc, vom pluti pe apele precipitate ale electoralelor. Aproape toate subiectele, problemele, viața noastră toată vor sateliza în jurul acestui eveniment de importanță și expresiile realității vor fi receptate prin optica semantică a alegerilor. Așa încât, cum crede guvernarea pedistă că ar trebui noi să interpretăm propozițiiloe lor despre supremația legii pe care ei pretind că au instaurat-o în R. Moldova, de unde și solicită voturile noastre pentru încă patru ani, ca să aducă și mai multă bunăstare și sttabilitate? Nu cunosc dacă puținele capete gânditoare de la PD nu trăiesc și ei într-o altă realitate, paralelă, ca și Putin. Cred însă că, în acest sens, ei subestimează capacitatea alegătorului, așa de bulversat cum este, de a disocia adevărul de fals și propaganda de realitate.

Oamenii poate habar nu au de sforăriile lui Plahotniuc, dar înțeleg că justiția moldovenească operează cu măsuri duble.


Ex-premierului Vlad Filat i-a fost retrasă imunitatea, a fost arestat, judecat și întemnițat, și toate aceste exerciții justițiare au fost efectuate, comparativ, într-un timp record pentru viteza cu care se mișcă justiția în R. Moldova.
Pentru afi anihilat un alt concurent/ adersar al lui Palhotniuc -Veaceslav Platon, s-a insistat ca acesta să fie arestat la Kiev, extrădat, uluitor de repede, judecat și trimis în pușcărie la fel cu un nou record republican la proba justiție.


Nu avem căderea să ne pronunțăm, dacă sentințele sunt juste sau nu, dar ne întrebăm cu franchețe creștină: dar de ce s-a blocat justiția noastră foarte parțială în cazul lui Ilan Mironovici Șor, pe care Raportul Croll îl dă drept unul din actorii principali ai furtului miliardului și care, de când se află în proces de judecată cu statul, a reușit să candideze și să devină primar de Orhei, să-și fondeze un partid care, din modestie, îi poartă numele, să deschidă o rețea de magazine (psiho)sociale, să-și tragă o Televiziune Centrală, și, iată- iată, va ajunge să se vadă și parlamentar.


Mi s-ar părea cel puțin neonest, ca să fim eleganți, când PD-ul ar include în programul său electoral și promisiuni/asigurări despre buna funcționare a justiției. Nu spun că nu se vor găsi destui proști sau cumpărați , care să creadă. Dar pentru oamenii normali este clar că, acum și aici, cazul Șor este o hârtie de turnesol nu numai pentru credibilitatea justiției de la noi, dar și a calității PD-ului. Cazul Șor înseamnă ,în primul rând, pentru o bună parte de alegători voturi în minus pentru PD, căci despre secta lui Ilan Mironovici vorba ceea, unde nu este, apoi nu este.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata