NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Marcoci și Tauber – două poluri

Boris Marcoci este candidatul PAS –ului la fotoliul de primar de Bălți. Campania sa electorală, comparativ deloc agresivă, se desfășoară sub sloganul relativ domestic: „Bălțenii merită mai mult!”. Candidatul scoate în relief ca atuuri experiența sa de consilier municipal, de bun cunoscător al problemelor cu care se confruntă comunitatea locală, precum și reputația de manager eficient al companiei „Marșarcon”, companie care a construit drumuri și blocuri de apartamente de calitate.

Marcoci mai invocă un argument forte în favoarea alegerii sale în calitate de primar: este un actor al guvernării actuale. Liderii PAS-ului au făcut mai multe îndemnuri pentru susținerea candidatura lui. Astfel, bălțenii trebuie să creadă că Boris Marcoci este cel mai onest în promisiunile sale, întrucât va putea să le realizeze având sprijinul masiv al forțelor decizionale ale statului. Nu știu dacă în sensul supradimensionării bugetului municipiului.

Marcoci nu este un foarte bun orator și încearcă să compenseze acest handicap prin multele lucruri bune pe care le-a reușit pentru acest oraș. Totodată, pe unii cârcotași îi irită faptul că el este un om bogat și nu ascunde acest lucru, or, dumnealui susține că și-a câștigat cinstit banii. Și dacă până la această oră justiția noastră sau alte organe abilitate ale statului nu i-au înaintat nici o pretenție, atunci el chiar este un candidat cu actele în regulă, care ar putea să-i facă pe bălțeni un pic mai fericiți.

Marina Tauber este un personaj controversat, parte a unui straniu mecanism social-politic, care a început să funcționeze odată cu înscăunarea lui Ilan Șor la Orhei. Astfel, toate renovările infrastructurii urbei, iar ele s-au făcut, sunt puse pe seama înzestrării manageriale fără seamăn al lui Șor, condamnat de prima instanță la 7 ani și jumătate. Cetățenii orașului au definit mult mai prozaic originea minunii de la Orhei: „O furat, dar ne dă și nouă”.

Marina Tauber promite alegătorilor din Bălți edificarea unui oraș de vis, un fel de BălțiLand, invocând drept argumente ponderabile tocmai realizările echipei Șor, fără a indica și alte resurse financiare. În calitatea mea de cetățean disciplinat plătesc fără mornăieli taxe, impozite și facturi, și respect prezumpția nevinovăției. Adică, nu mă încumet să susțin dacă a fost sau nu Marina Tauber părtașă activă la furtul miliardului. Însă, acuzațiile aduse șefului ei iubit, Ilan Mironovici Șor, atârnă ca o negură mare peste șansele ei de a fi votată de alegătorii sănătoși mintal.

În rest, MarinaTauber este o doamnă bine și vorbește frumos.

1 Comentariu
  1. Alexei spune

    Da! Sunt de acord! E o …doamnă bine și vorbește bine. … Dar asta nu e suficient pentru a stă la cîrma orașului. Dacă Șor, cu banii noștri a înfrumuțesat Orheiul, ce va face ea? Fugărită!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata