NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Nesterovski este dus cu pluta

Mi-a venit în cutia poștală un ziar în limba rusă în care candidatul la fotoliul de primar de Bălți din partea socialiștilor și comuniștilor – Alexandr Nesterovski – își prezintă programul electoral. Am citit în viața mea destule materiale propagandistice, dar am impresia că listovka lui Nesterovski, închipuită parcă după modelul Manifestului Partidului Comunist, le depășește mult.

Chiar din prima pagină a gazetuței (în care culoarea bolșevică e din abundență) aflăm că ceea ce trebuie să facă numaidecât alegătorii urbei este să se mândrească că sunt bălțeni și să păstreze cu sfințenie patriotismul. Tot aici, candidatul cu steluță roșie în creștet anunță  lozincard că Bălțiul este capitala nouă și că eliberarea țării noastre se va începe de la noi, bălțenii. Nesterovski ca orice socialist parșiv este, se pare, dus cu pluta. Or, dacă mutarea capitalei la Bălți nu pare atât de originală, după ce Șor și-o dorea la Orhei, apoi de care eliberare a țării este vorba? Cine ne-a ocupat, tovarășe Nesterovski: turcii, tătarii, rușii, chinezii, sirienii, marțienii?

Mă uit și prin celelalte pagini și am impresia că citesc un text ce ține de literatura fantastică: numărul orășenilor care vor primi compensații pentru căldură va spori cu 50 la sută, pensionarii vor primi îndemnizații din bugetul municipal, vor fi deschise cantine sociale și fiecare pensionar sau alt om înghesuit de nevoi va avea dreptul să mănânce pe gratis, familiile cu 2 sau mai mulți copii var beneficia de grădiniță pe gratis, familiile noi formate vor primi câte 10 000 de lei, vor fi deschise magazine și farmacii sociale, vor fi reparate capital 10 școli, educatorii din grădinițe vor primi suplimente de 20 la sută, va fi construit un complex sportiv din investiții particulare, vor fi reparate drumurile și trotuarele, vor fi construite  zone de agrement lângă lacurile din oraș, vor apărea parcuri în fiecare cartier, vor fi reformate întreprinderile municipale, va apărea un nou un parc de autobuze și troleibuze, terenurile municipale vor fi vândute numai la licitația cu strigare, birocrația municipală va fi digitalizată.

Gazetuța conține și descrierea altor minunății. Brusc, mi-a  venit în minte descrierea raiului de către Parpangel din „Țiganiada” lui Ion  Budai Deleanu: Râuri de lapte dulce pă vale/ Curg acolo și dă unt păraie,/ Țărmuri dă mămăligă moale,/ Dă pogăci, dă pite și mălaie!…(…) Dealurile și coastele toate /Sunt de caș, dă brânză, dă slănină,/ Iar’ munții și stânci gurguiate, / Tot dă zahăr, stafide, smochine(…) Gardurile –acolo-s împletite/ Tot cu fripți cârnăciori lungi, aioși,/ Cu plăcinte calde streșinite,/Iar’ în loc de pari tot caltaboși.

Nesterovski vrea să construiască raiul la Bălți din… bugetul municipal și din investițiile serioase pe care le va aduce de la ruși, nimeni altul decât Igor Nicolaevici Dodon în calitatea sa de șef al organizației „Uniunea de afaceri moldo-rusă”. Asta-i chiar comedie curată. Rusia, care, ca să-l parafrazăm pe ex-premierul Vangheli, nu ne-a dat nici un carandaș, va face acum investiții de milioane în municipiul Bălți, doar pentru că primar ar putea fi Nesterovski? Cât despre capacitatea lui Dodon să aducă investiții, hai să fim serioși. Să ne mai gândim și că bugetul municipiului Bălți nu este simetric cu cel al New-Yorkului, încât Nesterovski să poată să realizeze utopicele dumisale planuri.

Fițuica electorală a lui Nesterovski pare să fie scrisă direct pentru acei nenorociți, care încă nu înțeleg că, de fapt, comunismul a murit și pentru idioți, atâția câți au mai rămas.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata