NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Numai la noi poți să obții cetățenia română și să-i urăști pe români

În vremurile pretins comuniste ipocrizia oficială era o componentă indisolubilă a sistemului. URSS se declara cea mai pașnică țară din lume și cheltuia aproape 80 % din PIB pentru cursa înarmărilor și purta mici războaie nedeclarate pe toate continentele. Uniunea Sovietică afirma că cetățenii ei sunt cei mai liberi de pe pământ  și milioane de oameni erau ținuți închiși în gulag, iar milioane de colhoznici nu puteau părăsi satele pentru că nu aveau pașapoarte și doar foarte puțini  puteau să iasă după hotare ca să vadă cum “putrezește” Occidentul. Mașina propagandistică vehicula ideea că toți copiii sovietici sunt cei mai fericți din lume, și milioane de copii lucrau pe lanurile colhoznice alături de părinți. O altă expresie a ipocrizieii era lipsa șomajului, regimul plătindu-le angajaților lefuri mizere. Toate limbile vorbite de etniile componente ale uniunii erau declarate egale, dar impusă cu osârdie peste tot limba rusă etc…
Din păcate, și după declararea independenței R. Moldova încoace, într-o epocă dragă doamne democratică, fățărnicia oficială nu a dispărut nicăieri. Reprezentanții guvernărilor au tot celebrat Ziua Independenței ca a doua zi să vrea să închine țara Rusiei.  De cei care au luptat la Nistru pentru integritatea țării și-au amintit și își amintesc doar o data pe an, ca apoi să uite de nevoile și suferințele lor. Ziua Limbii Române o sărbătoresc la 31 august ca apoi tot anul să prefere un vinegret moldovenesco-rusesc, sau, și mai și, să anunțe că vor pleda pentru  rusa drept o a doua limbă de stat. Oamenii de artă trebuie să moară în mizerie, precum  inconfundabilul Eugen Cioclea, de exemplu, ca guvernanții să înțeleagă că erau talentați  și ar fi trebuit să fie prețuiți pe măsură. Guvernanții pot să se declare cei mai mari patrioți ai Moldovei sau iubitori ai Europei și să fure miliarde. Tot ei să afirme în perioada electorală că nu pot dormi de grija cetățenilor și după ce se văd în fotolile parlamentare sau ministeriale și să uite de alegători.
Cetățeanul de rând, nu rămâne nici el în urmă în această competiții a ipocriziei. El poate să obțină cetățenie română și să-i urască pe români. El știe că americanii i-au făcut drumuri bune, europenii i-au făcut apeducte, românii i-au reparat grădinițe și școli, dar îl va iubi pe Putin și va vota partidele pro ruse. El merge cucernic la biserică, dar ieșit din sfântul locaș face măgării mari, neplăcute lui Dumnezeu.
Într-un fel, toată R. Moldova este acum, ca să exagerez putin, un bâlci al ipocriziei.

1 Comentariu
  1. Ion Zaporojanu spune

    Eu nu am redobindit cetățenia română, dar mă consider român. Cei ce au redobindit au pașapoarte și se folose pe deplin de toate drepturile dar atunci cînd îi întrebi ce limbă vorbesc ei raspund:
    -Moldovenească… ,sunt trădători.
    Au făcut-o doar pentru interese.
    Eu fără acte românești mă consider român și vorbesc frumoasa limbă românească , ba chiar și cînt în limba română pentru că este a mae…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata