NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Pandemia prostiei

Doi ortaci ai haiducului Ilan Mironovici  Șor,  Petru Jardan  și Denis Ulanov, au fost lipsiți de imunitate parlamentară și arestați pentru 72 de ore, primul pentru abuz în serviciu și al doilea pentru implicare în frauda bancară. Asta după ce, la 16 septembrie 2019, două faimoase șoriste – Mariana Tauber și Reghina Apostolova- au fost arestate, fiind suspectate de implicarea în furtul miliardului. Ce-i drept, justiția moldovenească a capitulat, se pare, și de această dată în fața banilor murdari ai lui Ilan Mironovici, și doamnele lustruiesc și astăzi fotoliile parlamentului. Astfel din cei 7 membri a acestei pacoste, care au constituit în 2019 fracțiunea Șor, nu vorbim de vinegretul șoristoplahotniucist care acum se numește Pentru Moldova, cinci sunt suspectați de furtul miliardului. Frumoasă aritmetică, ce mai.

Unii lideri de opinie se uită cu ochi pisimiști, vorba inegalabilului  Vasile Pavlovici  Tarlev, la evenimentele de ultimă oră, susținând că arestul bravilor șoriști este un act de pear al lui Stoianoglo, șifonat serios  după ce l-a eliberat pe Platon sau n-a vrut să știe ce-i în culiocul lui Dodon. Alții merg mult mai departe, considerând că Jardan și Ulanov vor reveni senini în legislativ.

Ce să spunem, că nu-i frumos să taci? Din bălți (anume cu b mic) lucrurile se văd astfel. În primul rând lista lui Stoianoglo trebuia să fie mult mai mare, când citim cu luneta Raportul Kroll sau investigațiile presei independente. Și dacă până și impasibila justiție autohtonă s-a văzut forțată să încerce, fie și de ochii electoratului, penalizarea membrilor Partidului Șor, fracțiune a cărei singura politică este coruperea, cumpărarea a tot și a tuturora, atunci poate totuși vine primăvara…

Deputatul Șor țipă din Izrael (de se – aude-n Chișinău) că forțe din afara R. Moldova vor să denigreze imaginea partidului și să murdărească bunul nume al servanților săi.  Se pare că are perfectă dreptate, or, serviciile secrete din Trinidad și Tobago nu dorm nopțile numai să-i strice planurile de iluminare stradală, precum și circulația agrestă a magazinelor și farmaciilor ambulante Merișor. Marele noroc al lui Ilan Mironovici este că a dat peste niște basarabeni denivelați, îndobitociți de sărăcie, spălați pe creier de propagandă și desființați de băutură, care l-au votat pentru grecikă și tușonkă.

 Dacă, în cazul unor alegeri parlamentare anticipate, cetățenii dintre Prut și Nistru vor vota iarăși harnic pentru furătorii de miliard ai lui Șor și Plahotniuc sau pentru socialiștii lui Dodon, neînfricați apărători ai intereselor Moscovei și ai propriilor buzunare pline,  atunci va trebui să vorbim la modul serios și despre o pandemie a prostiei.

1 Comentariu
  1. Vasile spune

    TARLEV , la puxcarie !Ai demolat Stadionul Republican, prejudicku statului 7 mln de lei!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata