Anatol Moraru // Plahotniuc dansează menuet cu Șor

O veste „groaznică” a zguduit ieri atmosfera post-Revelion-ică a țărișoarei dintre râuri: Comisia Electorală Centrală (CEC) nu a înregistrat „Partidul Șor” în parlamentare din cauza unor inadvertențe identificate. Unii au reușit să-și exprime deja bucuria că au scăpat de râia șoriană, alții – să se gândească frumos la  incoruptibilitatea CEC-ului, ceilalți – să pună evenimentul în seama Uniunii Europene.

Părerea mea e că nu trebuie să ne bucurăm prea tare.  Spuneam și cu altă ocazie că, pentru a câștiga aceste alegeri, „Partidul Democrat”(PD), mai exact, șeful națiunii, a elaborat multe și soficticate scenarii. Povestea cu Șor nu este deloc simplă. După mine,  PD – ul încearcă să testeze reacția alegătorilor la o eventuală eliminare din cursa electorală a formațiunii lui Șor. Îmi fundamentez această supoziție pe modul în care a fost formulat refuzul. „Suntem în perioada de depunere a documentelor, până la data de 24 ianuarie, de aceea, neconformitățile care au fost identificate încă pot fi înlocuite”, a menționat președinta CEC, Alina Russu.

Așa că” Partidul Șor” are toate șansele să participle voinicește la alegerile din 24 februarie 2019 și chiar să înregistreze, cu permisiunea coordonatorului țării, anumite succese.  Pentru că, vorbind în argou politic, “Partidul Șor“ este un partid -“conservă” pentru PD –ul lui Plahotniuc.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata