
În R. Moldova viețuiesc cetățeni care îl adoră pe Vladimir Putin, fiindcă el este, din punctul lor de vedere, omul politic perfect: a construit o Rusie puternică, o superputere în stare să lupte la egal cu Statele Unite pentru dominația mondială. Altfel spus, după venirea lui Putin pe tron în 2000, Federația Rusă a înregistrat victorii în serie în războiul din Georgia și în cel din Siria, a anexat Crimeea, a înființat pe teritoriul Ucrainei două republici populare -„DNR” și „LNR” și, din 24 februarie 2022, a început operația specială pentru „denazificarea” și „demilitarizarea” întregii Ucraine. Oamenilor limitați în gândire și analiză le place că liderul de la Kremlin a pornit o cruciadă împotriva Occidentului „destrăbălat”, promovând valori morale și spirituale proprii în special Rusiei, numite și „duhovnâe screpî”. Putin mai are imaginea unui bun strateg și iscusit tactician și a unui om politic/șef de stat capabil să-i determine pe mai marii lumii: Merkel, Trump, Macron, Berlusconi etc. să se supună voinței lui. Nu în ultimul rând, femeilor, dar și bărbaților, le place un Putin macho, cu torsul frumos dezgolit, călare pe bidivii focoși, coborând nebunește de curajos la fund de mare după amfore grecești sau zburând în înalturi alături de păsări. Mai mult, un Vlad Filat a început să poarte ceasul pe mâna dreaptă, a la Putin, iar Igor Nicolaevici Dodon vorbea răstit și încruntat exact în maniera lui Vladimir Vladimirovici.
Ei bine, până la urmă, regele s-a dovedit a fi gol pușcă. La o analiză atentă a evenimențialului de după 24 decembrie 2022, înțelegem că, de fapt, Putin e un mare loser politic, care a comis un șir de gafe strategice insurmontabile. Fiind stăpânul absolut al unei țări cu o economie bazată aproape în exclusivitate pe vinderea de resurse energetice, Putin a declanșat un război sângeros tocmai pentru a împiedica Ucraina să devină țară membră NATO și Kievul este acum mult mai aproape de a realiza acest obiectiv. Apoi, în consecința acestui carnagiu, Finlanda, țară cu neutralitate consacrată, a intrat în alianța nord-atlantică, iar Suedia, și ea neutră, va deveni membră în timpul cel mai apropiat. Putin și-a dorit să cucerească Kievul în trei zile, dar au trecut deja 500 de zile de război și Ucraina este pe cale de a înfrânge armata rusă, dinamitând mitul (fals) că ar fi cea de-a doua putere militară din lume. E adevărat, a doua, dar din Ucraina, cum glumesc soldații ucraineni. Statele Unite și țările membre ale Uniunii Europene au impus Rusiei sancțiuni economice și militare severe în stare să pună pe butuci economia Moscovei. Rusia a pierdut aproape definitiv piața energetică din Occident, fiind nevoită să vândă ieftin petrol pe rupii Indiei sau gaz pe yuani Chinei. Rușii nu pot călători în Europa, plajele din Turcia devenind pentru ei un vis frumos. Sportivii din Rusia nu sunt acceptați la nici o competiție de importanță din lume. În genere, imaginea cetățeanului rus a devenit una șifonată rău, dacă nu chiar toxică.
Putin a început un război pe care nu are cum să-l câștige, pentru că are o economie dependentă puternic de tehnologiile performante din afară și pentru că luptă împotriva unei coaliții constituită din cele mai puternice țări din lume, aliații Ucrainei. Și dacă s-a pornit să „demilitarizeze” Ucraina, atunci acum armata ucraineană este una dintre cele mai puternice din lume. Putin este tot mai des comparat cu Hitler, or, faptul că omoară copii, oameni pașnici, că săvârșește crime de război abominabile, nu se deosebește de nimic de practicile fasciștilor.
Ar mai fi multe de listat. Ne vom opri însă aici adăugând doar că Putin este și un personaj laș. Faptul că a fugit din Kremlin în fața celor 5 mii de soldați ai lui Prigojin, care se apropiau vertiginos de Moscova, este unul grăitor.
În fine, un mare om de stat se va gândi la cum să-și facă cetățenii fericiți, nu să-și nenorocească vecinii, irosind miliarde. Vladimir Vladimirovici Putin și-a dorit din toată fibra să intre în istorie cu un cuceritor al lumii. Va intra firește, însă ca un personaj grav bolnav de răutate și nimicnicie, așezat bine în umbra fantomei lui Hitler.