Anatol Moraru // Războiul procurorilor și balurile lui Șor

Nou-nouțul procuror general Alexandr Stoianoglo, abia așezat în fotoliu, nu a dispus intensificarea anchetării furtului miliardului, clarificarea în dosarul Șor, care stă înghețat la Curtea de Apel Cahul, începerea urmăririi penale a factorilor de decizie care se fac vinovați de interceptările ilegale a cetățenilor R. Moldova, continuarea investigării circumstanțelor finanțării PSRM de către Rusia etc. El a decis suspendarea șefului Procuraturii Anticorupție  Viorel Morari, tocmai când acesta a dispus reînceperea investigării dosarului privind finanțarea ilegală din exterior a socialiștilor lui Dodon.

Se pare că lucrurile încep să devină clare. Dacă cineva mai spera, invocând profesionalismul lui Stoianoglo, că noul procuror general va fi, totuși, unul independent, acum cred că trebuie să se perieze de această iluzie.

Viorel Morari n-a cedat. El a atacat în judecată decizia lui Stoianoglo de a-l suspenda și a declarat că nu va admite ca cei 21 de procurori, trimiși să verifice activitatea procuraturii pe care o conduce, să intre în instituție: „Poate e stupid, poate că procurorul general nu e obișnuit cu astfel de atitudine, dar așa prevede legea. Le place asta, ori nu. Legea e obligatorie pentru toți, inclusiv pentru procurorul  general”. Urmează să vedem cu ce se va încheia acest război al procurorilor, dar vremurile devin tot mai triste.

Dodon și și prietenii lui democrați au dat jos Guvernul Sandu, chipurile, pentru neprofesionalism. Tehnocratul, profesionistul Chicu și-a început activitatea tocmai prin a construi un drum asfaltat de la casă proprie spre civilizația Chișinăului. Procurorul general Stoianoglo, personaj drag inimii lui Dodon, și-a început activitatea încălcând legea.

De ce să ne mirăm când servanții haiducului din Orhei, aflat acum în vacanță pe Pământul Făgăduinței, declară că nu se vor supune deciziei irevocabile a Curții Superioare de Justiție, care a decis că formațiunea lui Șor trebuie să plătească 2 milioane de lei, pentru că a încălcat legea: a fost finanțată ilegal în parlamentarele din 24 februarie curent. De unde să plătească ei amendă de 2 milioane, când au de făcut baluri pentru fanii lor. De exemplu, sâmbătă, 7 decembrie, în incinta Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți a fost organizată o serată dansantă pentru persoanele de vârsta a treia. Nu au lipsit, firește, cadourile… De altfel, deși alegerile locale au trecut, în municipiul  Bălți mai poți contempla panouri publicitare cu infractorul Șor, dat în căutare națională și internațională, care ne amintesc că Șor este pentru popor. Rarisimă situație pe glob: a furat omul pentru popor! Haiducul englez Robin Hood fumează nervos în pădurea din  Sherwood.

leave a reply