NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Slogane și șabloane

Toate râurile curg, iar soarele răsare și apune. Cam această logică invariabilă o pretind în sloganele lor electorale unele formațiuni politice angajate în lupta pentru cât mai multe fotolii (din piele) parlamentare.  Nu trebuie neapărat să fii un bun filolog ca să poți analiza semantica deformată a unei sau altei lozinci electorale, este suficient să te afli în deplinătatea facultăților mintale.
Compozitorii de slogane din sânul partidelor se comportă aidoma amanților disperați, care se văd nevoiți să facă avansuri în progresie matematică, pentru a nu pierde iremediabil obiectul sentimentului lor înflăcărat.
Când îl vedem pe inteligentul Igor Nicolaevici Dodon cum, îmbrăcat la patru ace, ne spune de pe bilboardurile din republică că Moldova are viitor,  ar trebui să înțelegem că, dacă nu-i alegem pe socialiști,  îi kapeț, ne întoarcem în evul mediu.
Când citim pe panourile publicitare ale lui Șor: Astăzi în Orhei, mâine în toată țara, ar trebui mai întâi să ne gândim dacă această idee profundă nu e furată de la socialiști (ne amintim de lozinca candidatului PSRM la fotoliul de primar de Chișinău, Ion Ceban: Salvăm capitala, apoi toată țara). Pe urmă,  cunoscând năravul spurcat al lui Ilan Mironovici Șor de a rușina băncile, ar trebui să înțelegem că astăzi furăm în Orhei și mâine jecmănim toată țara.
Când citim pe bilboarduri laconicul sloganul laconic al PD: Fapte, nu vorbe, ar trebui  să înțelegem că și PSRM, și,  BE ACUM,  și, Partidul Șor au fost la guvernare, doar că, beneficiind de toată mașinăria / infrastructura și toți banii statului, n-au făcut nici o figă, au vorbit numai, mult și îndodii. Păi, normal, dragă guvernare PD, cum să nu faceți fapte, când ați avut/aveți și pânea și cuțitul.
Tot în acestă direcție, sloganul adepților tandemului Sandu-Năstase (sau invers) :Învinem ACUM! pare de sorginte  romantică într-un veac dur al pragmatismului politic interriveran.
Citiți slogane, dragi, alegători, dar nu cădeți în șabloane, râdeți de inepțiile politicienilor, așa, pentru terapia organismului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"