NordNews
Avem ce spune

 Anatol Moraru // Țara arde de secetă și Covid, iar Chicu face „vecer”

La noi în sat, în vremurile brejneviste, se mai întâmpla ca vre-un cetățean, înghesuit de nevoi, să nu fi fost capabil să-i facă feciorului sau fiicei o nuntă ca la toată lumea. Atunci el făcea un „vecer”, adică aduna acolo vreo 15-20 de perechi de neamuri și dănțuia evenimentul.

Cred că eu sunt ultimul care încă n-a comentat  despre nenorocita nuntă a odraslei lui Chicu. Nenorocită nu pentru că ar fi fost tristă, nici vorbă, cum-necum, a fost nuntă de  boieri, dar pentru că Ion Chicu a făcut o porcărie mai mare decât Casa Guvernului.

Firește, nimeni nu are dreptul, moralicește vorbind,   să violeze intimitatea unei familii, și cea a  lui Chicu cu atât mai mult. Dar afară e COVID 19 și domnul Ion Chicu mai este încă prim-ministru. Deci, după ce îi tot avertizezi pe toți să stea acasă, după ce interzici nunțile și cumetriile altora, după ce amendezi cetățeni cu peste 20 de mii de lei, numai pentru că nu poartă mască sau au ieșit să se plimbe în spații/grădini publice, nu e bine să-ți organizezi o petrecere de lux, într-un local privat, sindrofie care să mai fie păzită de angajații unei structuri de stat, plătiți din banii contribuabililor.

Domnul Chicu a încercat să explice, bâlbâindu-se, într-o emisiune televizată că, de fapt, nu a făcut o nuntă în tot sensul cuvântului, ci, așa, un „vecer”, doar cu rudele apropiate. N-are treabă, pentru că sau respectăm cu strictețe măsurile antiCovid, sau organizăm ( sfidător) ceremonii fastuoase, pentru că, vedeți, suntem mari demnitari de stat și ne doare într-o zonă lirică ce va spune prostimea.

Apoi,  eu nu pot înțelege de ce și Dodon, și Greceanîi, și Chicu trebuie să fie păziți oriunde se duc de zeci de paznici? Tovarăși, doar spuneți sus și tare că poporul vă  iubește. De ce nu lăsați norodul  să se apropie și să vă sărute pe suflet?

În fine, stimați oameni de bine, nu mai așteptați ca prim-ministrul Chicu să demisioneze. Asta s-ar întâmpla în Germania, Franța, Anglia, Spania, Olanda, SUA etc.  În R. Moldova însă, pe ăștia nu-i scoți nici cu buldozerul, nu încă să plece ei singuri, când fac măgării.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"