NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Toți vor să devină milionari prin sărăcirea altora

Eram în apriie 2000 la un stagiu la Universitatea Babeș -Bolyai din Cluj. După ce asisitam la orele profesorilor și lucram în Biblioteca Centrală Universitară, unde, marginalizat de comuniști pentru că n-a vrut să colaboreze, a activat ca simplu bibliotecar marele Lucian Blaga, aveam timp destul ca să cutreier străzile fascinantului oraș vechi.  Îmi plăcea să intru în librării. Acolo am găsit cărți bune la prețuri mici și tot acolo, pe rafturi, cărți bune la prețuri ridicate. Vânzătoarea mi-a explicat că, între timp, s-au majorat prețurile și cele la preț redus sunt din stocurile de până la majorare… M-a impresionat atunci onestitatea vânzătoarei, care ar fi putut să profite.

Privesc și simt cum galopează acum la noi prețurile la multe produse și servicii și încerc să înțeleg care sunt cauzele obiective, dar și cele subiective, or, ele există cu siguranță. Firește, aistăm în prezent la o creștere mondială a prețurilor.  Deci, pe de o parte,  nu avem cum să nu plătim mai mult pentru factura la gaz, de exemplu, odată ce Gazpromul rusesc le vinde europenuilor mia de metri cubi cu 700 de dolari, preț care ar putea urca și până la 1000 de dolari. La mijloc este și un joc mai puțin curat al Gazpromului, dar asta e o tema mai amplă de discuție.

Creșterea prețurilor la carburanți și energie electrică declanșează efectul domino al prețurilor la tot și la toate. Este ceea ce ar trebui să înțeleagă cetățenii noștri înainte ca să afirme dezamăgiți (și manipulați) că Maia Sandu a mărit prețurile. Pe de altă parte însă, mulți dintre producătorii sau importatorii de la noi procedează foarte necinstit când vând mărfuri, produse, motorină, benzină, gaz etc. din stocuri vechi la prețuri noi, barem că nu prea are cine să-i verifice și să-i pună la punct. E o tradiție extrem de nocivă, care golește conturile și portmoneele cetățenilor.

Sprerăm ca partidul de guvernământ să încheie cât mai curând operația de curățire a sistemului de oameni neaveniți și să se ocupe punctual de reglementarea acestei situații. Sunt sigur că  din ziua când se va demonstra că au existat/există înțelegeri de cartel sau acțiuni vădit ilegale, iar cei vinovați vor trebui să plătească amenzi de zeci sau sute de milioane de lei, mecanismul de majorare a prețurilor va funcționa în regim normal. În rest, înțelegem că în R. Moldova banii nu miros și toți vor să devină milionari prin sărăcirea altora.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata