NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Unde a dispărut Renato Usatîi?

Renato Gheorghievici nu a dispărut undeva pe insulele pitorești ale Antlanticului, în necuprinsurile stepelor sau taigalei Rusiei sau în landurile pieptănate ale Germaniei. E la primăria din Bălți și se străduie ca infrastructura urbei să arate altfel, ca în Botoșani sau în Iași, de exemplu.

Renato Usatîi a dispărut brusc din spațiul politic al R. Moldova. Anume el, care ne-a obișnuit cu turismul său prin studiouri și emisiuni, unde ne delecta nu doar cu discursuri  deloc politically correct, dar mai  ales, ne uimea cu dezvăluiri spumoase despre actorii și scenariile nespălatei politici, care se face pe malurile fluviului Bîc. Renato Gheorhghievici cunoștea totul în amănunt, știa toate dedesubturile, putea face prognoze, foarte credibile la momentul enunțării, încât se producea impresia că  CIA-ul american, MI6-ul britanic, Mossad-ul izraelitean  și FSB –ul rusesc îi livrează zilnic prin Facebook informații secrete.

Renato Usatîii ne-a lipsit mult în ultimul timp, or, am fi știut dinainte de câte ori și unde a fost bătut deputatul –ginecolog Gațcan, dacă va reuși sau nu Plahotniuc să mai cumpere deputați, dacă va cădea sau nu moțiunea de cenzură, de unde ia acum Dodon culioacele cu euro ca să le plătească în plic salariile adepților lui Pavel Filip etc.

Chiar nu știm ce s-a întâmplat și nici nu vrem să-l deranjăm, acum când face bine Bălțiului. Dar, peisajul politic din R. Moldova a devenit plictisitor, insignifiant fără verva, emulația lui Usatîi.

Renato Gheorghievici, e trist pe arena politică autohtonă fără neata…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata