Anatol Moraru //  Unde-s  basarabenii cu cetățenie română?

Purtam zilele astea o discuție cu un vechi cunoscut despre rezultatele alegerilor și, firește, despre posibilele alianțe din viitorul Parlament, or, despre ce altele poți discuta într-o țară chifligită ca a noastră, unde cetățenii votează precum calicii și apoi se întreabă da de ce nu mai vin prin sate magazinele sociale ale lui Șor. Cunoscutul meu invoca o statistică impresionantă a sutelor de mii de basarabeni, care au reușit să obțină cetățenia română și care, dacă ar fi votat cu ACUM , aici sau în străinătate, blocul electoral al  lui Sandu și Năstase ar fi câștigat alegerile.

I-am spus că oamenii ăștia nu au jinduit cetățenia română, pentru a rămâne în R. Moldova. Ei au plecat  și pleacă în Occident, unde patria e mai bună. I-am mai spus că nu se prea observă ca ei să participe masiv și la alegerile prezidențiale sau la cele pentru Senatul României, sau la cele europarlamentare.

„Au obținut prea lesne cetățenia”, a zis partenerul meu de vorbă. „Iată, dacă ar fi așteptat  măcar șapte ani, cum se întâmplă cu toți cei care vor să devină cetățeni germani sau americani, atunci poate ar ști cum să prețuiască valoarea actelor de identitate românești”.

Discuția noastră a murit aici, pentru că nu am avut ce-i replica. Așa că… basarabeni cu acte românești din toate țările ar trebui să participați numaidecât masiv la vot, ca în țara de unde ați plecat să fie ca în țările unde vă aflați. Dacă se poate, firește…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata