NordNews
Avem ce spune

Anatol Moraru // Va deveni, totuși, Dodon campion la șah în penitenciarul 13?

Ceea ce se întâmplă cu Stoianoglo în ultimele trei zile, trimite spre un action hollywoodian captivant. Încă procuror general, domnia sa iese luni la rampă și aduce învinuiri grave lui Viorel Morari, Peter Michalko, reprezentanților societății civile Vlad Gribincea și Iulian Rusu, precizând că aceștia îi vor demisia încă din chiar prima zi a instalării sale în fotoliu. Deputatul Lilian Carp vine marți la ședința Consiliului Superior al Procurorilor și prezintă un denunț penal, care conține patru capete de acuzare a procurorului general, cerând pornirea investigării lor. În timpul ședinței, intră Stoianoglo care cere imperativ recuzarea unor membri ai CSP, avertizându-i pe toți că vor răspunde în fața legii pentru decizii nefondate. La insistența Ministrului Justiției Consiliul Superior al Procurorilor decide să-i suspende pe procurorul general și pe adjuncții săi și să-l numeacă pe procurorul Victor Furtună responsabil pentru investigarea presupuselor ilegalități comise de Stoianoglo. Furtună, secundat de mascații de la SIS, descinde la Procuratura Generală, face percheziții în biroul și domiciliul ex-procurorului general și decide reținerea acestuia pentru 72 de ore. Stoianoglo este escortat la Penitenciarul 13. Ufffff.

Astăzi, reacțiile au fost, după cum și era de așteptat, multe și diferite. Dolofanul Dodon, care a plecat iarăși la Moscova după instrucțiuni, a afirmat că arestul lui Stoianoglo este „o greșeală fatală a guvernării”. S-au inflamat și ceilalți membri ai blocului comunisto-socialist: au mers, mobilați de mânie proletară, să vadă în ce condiții este cazat Stoianoglo și au chemat lumea la proteste. Unii reprezentanți ai societății civile (mai pudici) au condamnat și ei arestul, iar Slusari a definit evenimentul drept un maski show de prost gust.

Stând cuminte și căutându-mi de treabă la Bălți, nu am cum să știu toate secretele din culisele politice ale Chișinăului. Și totuși… Activitatea domnului Stoianoglo, pe care nu am avut onoarea să-l cunosc și nu regret defel acest lucru, mi-a produs o senzație difuză, hibridă, dacă vreți. Ascultând cum îl lăudau colegii de breaslă sau Dodon că e un profesionist, un integru, care va face ordine numaidecât, am rămas stană când am văzut cum îi eliberează pe bandă rulantă pe unii indivizi din pușcării sau când nu a dorit să știe ce era în kuliokul lui Igor Nicolaevici. Povestea cu punerea în libertate a lui Platon a pus capăt încrederii într-un procuror venit să facă dreptate. Pe de altă parte, arestarea celor care se fac vinovați de falsificarea dosarului lui Gheorghe Petic, cel care s-a pomenit că este violator de dame cinstite numai după ce a avut curajul să spună că în R. Moldova unii miniștri fac contrabandă de țigări, dovedește că Stoianoglo a avut și intenții bune.

Sunt și de acei care îl condamnă pe Lilian Carp pentru denunț, amintindu-și de exercițiile unui campion al genului – de Ilan Mironovici Șor. Numai că specimenii puriști uită să facă diferența. Șor a găsit, așa, jucându-se, 200 de milioane în valută, le-a pus în geantă și i le-a dus lui Filat, reușind să depășească și împotrivirea acestuia.

Nu doresc suferințele nimănui, mai ales a unui personaj nevinovat, însă ca tot omul exemplar plătitor de impozite și taxe, aș dori să aflu cine ne-a tot furat zilnic în ultimele decenii și cum de unii (procurori, deputați, judecători, demnitari de rang etc.) au reușit pot să-și construiască castele și să se plimbe în mașini de lux numai din leafă. Se pare că pe domnul Stoianoglo nu l-au prea interesat asemenea lucruri sau poate le-a lăsat pentru mai târziu… Omenește vorbind, ar fi bine să asistăm la un act de justiție onest și transparent în cazul nefericitului Stoianoglo.

În rest, odată cu venirea unui procuror general neînregimentat, poate aflăm, totuși, câte (zeci) mii euro erau în kuliokul lui Dodon și astfel, dacă se face vinovat haiducul de la Sadova, care ar putea deveni campion la șah în penitenciarul 13.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata