NordNews
Avem ce spune

Andrei Spînu a degrevat din funcție: Vom organiza o campanie electolară alături de colegii de la PAS

Andrei Spînu, numit de Maia Sandu secretar general al Aparatului Președintelui a degrevat din funcție. Potrivit politicianului, decizia a fost luată în contextul alegerilor parlamentare anticipate. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de facebook.

„Prieteni, cred cu tărie că alegerile parlamentare anticipate sunt șansa țării noastre. Aceste alegeri pot fi câștigate. Pot fi câștigate dacă ne vom mobiliza și vom face o campanie electorală bună. Fiecare efort contează. Începând de azi, am degrevat (concediu neplătit) din funcția de Secretar General al Aparatului Președintelui.

În perioada următoare, alături de colegii de la PAS, vom organiza o campanie electorală care să aducă cât mai mulți oameni onești în Parlament. Cetățenii Republicii Moldova merită o țară guvernată bine, pentru oameni. Vom munci pentru a câștiga încrederea cetățenilor. Vă așteptăm alături”.

Andrei Spînu este membru al Partidului Acțiune și Solidarite (PAS), formațiune care a fost condusă de Maia Sandu. La alegerile parlamentare din februarie 2019 a candidat pe lista Blocului ACUM, pe poziția 26.

În 2015 – 2016 a fost ministru adjunct al Tineretului și Sportului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata