
Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a declarat în conferința de presă de după ședința Guvernului că vede o schimbare de atitudine a Gazpromului față de Republica Moldova. „Anterior existau devieri financiare ale Moldovagaz față de Gazprom și nu existau ultimatumuri”, scrie Realitatea.
Prevederea cu achitarea avansului pentru luna următoare există din anul 2011 și permanent au existat amânări ale plăților. Or, de exemplu între anii 2011-2015 s-a acumulat o datorie de 400 mil USD și nu au existat ultimatumuri. (…) În contract se vorbește despre un drept de sistare a gazului, dar niciodată nu a fost utilizată”, a punctat Spînu.
„Regretăm că s-a schimbat practica devierilor până la ajustarea tarifelor și acumularea unor devieri financiare”, a răspuns premierul Natalia Gavrilița la întrebarea dacă vede drept o abordarea politică a Gazpromului în raport cu Republica Moldova.
Premierul a menționat că Republica Moldova va reuși să achite datoria către Gazprom până vineri, 21 ianuarie, după introducerea Stării de Urgență, care va permite întoarcerea TVA către Moldovagaz, precum și plata în avans a compensațiilor a facturilor la gaz. În felul acesta se va evita sistarea alimentării țării cu gaz rusesc.
Totodată, Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a confirmat faptul că de la 1 februarie vor crește tarifele la gaz pentru consumatorii finali.
În luna octombrie 2021, MoldovaGaz şi Gazprom au prelungit pentru cinci ani acordul de furnizare de gaze naturale. În conformitate cu prevederile noului contract, Gazprom cere ca plata pentru gazele naturale livrate să fie făcută în avans până la data de 20 a fiecărei luni.
Republica Moldova a mai decretat odată situaţia de urgenţă în sectorul energetic timp de 30 de zile, la finele lunii octombrie. Şi atunci Gazprom a ameninţat că va opri livrările după ce Republica Moldova a întârziat să plătească sumele datorate. Pentru a rezolva criza, Parlamentul de la Chişinău a amendat bugetul pentru a plăti datoriile către Gazprom.