NordNews
Avem ce spune

Andrian Candu despre guvernul Chicu: „Cum e posibil să urăști într-un asemenea hal cetățenii acestui stat?!”

Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, acuză Guvernul Chicu de cinism cutremurător privind gestionarea situației epidemiologice în contextul pandemiei COVID-19, scrie cotidianul.md.

Declarația lui Candu vine în contextul în care luni șeful ANSP, Nicolae Furtună, a declarat că „COVID-19 a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”.

„Guvernarea DodonChicuFilip demonstrează un cinism cutremurător. Cum e posibil să urăști într-un asemenea hal cetățenii acestui stat?!
După numeroase scenarii aiurite de luptă cu pandemia, ne-am trezit cu clasificări ai celor care nu merită să supraviețuiască. Pandemia a demascat fața acestor inumani. Cele peste o mie de victime ale COVID-19, lucrătorii medicali care și-au pierdut propria viață pentru a salva altele – NU contează pentru Dodon și gașca lui. Această hurtă de nesimțiți trebuie să plece până nu vor ajunge să decidă supraviețuirea pe criterii de apartenență politică”, susține deputatul.

Șeful ANSP a declarat luni seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că COVID-19 „a luat viața celor care se chinuiau”.

„Nu vreau să fiu judecat şi să nu par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur. Oameni care se chinuiau, în stadii terminale de cancer, în stadii avansate de diabet zaharat, cu patologii cardiovasculare. Acest lucru s-a întâmplat şi în Italia, şi în Franţa, din nefericire, şi în Republica Moldova”, a spus Nicolae Furtună.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"