NordNews
Avem ce spune

Anenii Noi: Stadionul, o porțiune de drum și opt grădini, inundate. Nivelul apei în râul Nistru a crescut cu 3 metri

Din cauza ploilor din ultima perioadă, în satul Telița, raionul Anenii Noi apa în râul Nistru a crescut cu trei metri, iar noaptea trecută apa s-a revărsat peste dig. Au fost inundate opt grădini ale gospodarilor, aproape zece ha de terenuri agricole, o porțiune de drum, stadionul localității, și o tânără plantație forestieră de trei ha, toate situate în valea râului Nistru, scrie agora.md

Digul a fost construit în anul 1960, pe o lungime de 50 de km în raionul Anenii Noi. După inundațiile din anii 2008 și 2010 nu au mai fost consolidate poțiunile rupte de dig, respectiv acum sunt mai vulnerabile.

Problema noastră este porțiunea de dig pe intravilan cu o lungime de 3 km. Construcția necesită a fi restabilită capital. Avem materie primă, dar avem nevoie de suport în documentația tehnică” a spus primarul satului Telița.

Conducerea IGSU a raportat că situația pe râul Nistru e complicată, dar se află sub control. În aval în regiunea Vadul lui Vodă, debitul de apă începe să descrească. Reprezentanții Guvernului susțin că în satul Delacău, apa a crescut cu 3 cm, iar la ieșire din raionul Anenii Noi  –  cu 11 cm. Punctul maxim al viiturii se află la moment în Anenii Noi, localitatea Telița. În seara zilei de astăzi, apa va merge în aval, iar inundații ale caselor nu se prognozează.  S-a înregistrat descreștere a apei în satul Naslavcea pâna la Dubasari, la Soroca și la Rezina.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"