De la o vreme încoace, diminețile noastre se derulează cam după acest scenariu: piciul de un an și jumătate îmi privatizează telefonul, tot potrivindu-l insistent la ureche și gîngurind un dulce dialog cu cineva închipuit. O fi având și el nevoia lui de comunicare, precum o are și subsemnata, cînd pălăvrăgește cu bunicile din Moldova. Chiar dacă trecuse o zi de cînd una dintre bunici nu se mai afla la „celălalt capăt al firului” skype, piciul nostru își continua înflăcărat tabietul. După dese și curioase incursiuni virtuale pe întinsul teritoriu al youtube-ului, mămica aproape că se familiarizase cu imaginata Germanie. Entuziasmul biruise disconfortul lungului traseu și, într-o după-amiază ploioasă, Sebastian își întâmpinase, în sfârșit, bunica cu niște strigăte de bucurie, protestînd împotriva deliciosului somn. Înaripată de nostalgia frumoasei tinereți ce îi dezvăluise altitudinile și longitudinile fostelor țări socialiste, profesoara de geografie era gata să pătrundă în „secretele” acestei țări din Vest, de nedescoperit în fosta URSS. Cum este o seară de sâmbătă, ar fi potrivită o ultimă raită (bineînțeles, din această săptămână) prin vreunul din magazine. Popor chibzuit, nemții nu au prostul obicei de a irosi ziua de duminică, colindând toate târgurile existente. Odihna este accesibilă tuturor, întreaga negustorie oprindu-și, brusc, forfota cotidiană. Surprinzător de vioaie, după cele douăzeci și opt de ore de călătorie, mămica își dosește grăbit în geantă ochelarii de vedere. Pentru orice eventualitate!
De câteva minute, Sebastian se tot înalță ambițios în vârful degețelelor cu cheile în mâini, poate-poate reușește să descuie ușa. Semn că ar trebui să ne rotungim gătitul! Nu uităm și de sacul cu sticle de plastic goale, care în scurt timp se vor da de-a rostogolul în aparatul care le colectează și le presează. Pentru că nemții sunt pionerii în ale reciclatului și pentru că este foarte plăcut să-ți întorci banii plătiți anterior pentru acest „pfand”. Un sistem analog e gândit și în cazul cărucioarelor pentru cumpărături, care stau ideal înlănțuite unele de altele. Cînd introdusesem (temporar) o monedă, se luminase și fața nedumerită a mămicăi. La fel de concentrat ca și bunică-sa, Sebastian cercetează și el, ca prima oară, ce bunătăți mai are Kaufland-ul. După fizionomia serioasă, ai zice că și el convertește în lei prețurile frumoase, cu puține cifre. Reveniți seara acasă, la o farfurie cu zeamă, mămica, foarte impresionată de panorama uriașelor turbine eoliene, va susține un serios discurs (precum cel de la examenul de admitere la Institutul din Tiraspol) despre inepuizabila energie eoliană. În ziua următoare, cea mai matinală este, desigur, mămica. După clasica procesiune de dimineață, ne văzusem, în sfârșit, îmbarcați în mașină, hotărâți să colindăm centrul Hannoverului. Unul din punctele de atracție este Masch Park, tot acolo aflându-se și Neues Rathaus (Primăria Nouă). Izolate de traficul aglomerat, magnifica clădire și lacul din imediata apropiere oferă o priveliște demnă de cele mai frumoase întipăriri fotografice. Veche de mai bine de un veac și având destinație administrativă, impunătoarea clădire amintește mai degrabă un castel istoric. Situat nu foarte departe, lacul Maschsee te îmbie să-i faci înconjurul, iar biserica gotică Marktkirche este o frumoasă bijuterie a sec. XIV. În aceste ritmuri inspirate aproape că și încheiasem ziua de duminică, osteniți fizic, dar atât de împrospătați spiritual. Ca și multe alte personaje (care nu stau pe spinarea generosului stat german), tatăl lui Sebastian are sfânta misiune de a se aprofunda, începând de luni, în obligațiile-i de slujbaș. Vremea caniculară nu ne-a reținut nici pe noi acasă, întreaga săptămână transformându-se într-un du-te-vino memorabil. Iar ca să nu rămână neglijat, micuțul nostru a spulberat repejor gândul naiv al bunicii despre închipuita cumințenie a unui copil priponit în cărucior. Zi de zi, acesta își tot bătea prețul câtorva ore de liniște: încoace o pungă cu pufuleți, alta cu prăjituri, dincolo vreo minge sau… altă minge (! ), aliniate, mai apoi, cu dragoste la colecția de acasă.
Într-o seară, tatăl lui Sebastian, vădit marcat de succesul cu care cutreierasem mai toate magazinele suburbiei, exprimase o idee aproape genială. Fiindcă mămica tot vocifera, nerăbdătoare, de nenumărate ori denumirile unor magazine mari din Hannover, apăruse o propunere. Fiindcă tot este matinală, și-ar putea organiza independent o explorare a centrului orașului… Glumind, desigur, am așteptat cuminți următoarea zi de sâmbătă, când gentilul tătic avea să ne pună la dispoziție serviciile de taximetrie.
P.S. Așa cum timpul e aproape întotdeauna grăbit, astăzi, mămica, probabil, îmi va relata telefonic ce noutăți mai sunt pe întinderile germane ale youtube-ului…
