Cît privește experiențele străinilor în Germania, se cunoaște o glumă faină. Frați de-ai noștri, nefamiliarizați cu limba lui Goethe și entuziasmați de poposirea pe tărâmul nemților, se apucaseră a citi indicatoarele autobanului. „Ausfahrt” o dată, „ausfahrt” a doua. La dreapta, la stânga tot „ausfahrt”… „Oare ce oraș să fie atât de mare că nici GPS-ul nu-l indică?…” Odată „descălecat” cu tot bagajul valoros pe care îl poți avea, prima dificultate care îți pune la încercare voința și, eventual, portmoneul, este minimul de germană dibuit. Aceasta în cazul în care te rezumi la „hallo” și „auf wiedersehen”. În pofida gradului de dificultate și a pronunției dure, dacă îți apleci urechea spre radio, de exemplu, vei descoperi o cu totul altă germană, diferită de frânturile din filmele despre război ale cinematografiei sovietice. Încurajat de gândul că este, totuși, o limbă frumoasă, chiar dacă sofisticată, viața socială de aici îți dă nestingherit cu cotul, tot semnalând regula: „În ce țară trăiești, acea limbă vorbești”. Poți în zădar să bați mătănii în fața ghișeului, implorând să discute la telefon cu cineva mai „luminat” decât tine, darămite e de neconceput să-i forțezi pe neamț să accepte știința ta de rusă: „Говорите по-русски, я не понимаю”. Polul pozitiv al situației este susținerea din partea statului, încurajare care se face prin oferirea de cursuri de integrare gratuite pentru imigranții cu venituri mici.
Trebuie să recunoaștem că generația noastră tânără e mult mai independentă, cînd vine vorba de tumultoasa viață nocturnă, de exemplu, decât de rutina vieții de familie. Abia devenind și noi, ca însemn al firescului, mame și tați, conștientizăm strădania părinților noștri. Astfel că, pomenindu-te la piept cu un nevinovat pui de om, într-o țară absolut străină, multe vor fi nopțile în care vei tânji după sprijinul necondiționat al celor mai dragi oameni. În toată această ecuație a emigrării, consolarea dorului de „acasă” se întâmplă, aproape zilnic, virtual. Oricât de banal ar părea, în inevitabilele momente depresive, chiar și simbolica încurajare a unui străin poate masca această temporară umbrire interioară. În „cuibușorul nostru de nebunii” omul potrivit la momentul potrivit fusese, probabil, moașa, care în Germania are un rol mai extins (așa-numita „hebamme”, recomandată gratuit de asigurarea medicală). După multe temeri prilejuite de noul statut al mamei în devenire, am avut norocul a cunoaște o doamnă venită din Kazahstan mulți ani în urmă. Repetatele vizite la domiciliu în perioada postnatală au înseninat cumva existența și nopțile (și așa suficient de albe). Astăzi, acestea îmi pot părea naivități efemere, dar tocmai ele modelează, prin experiența lor, părintele de mai apoi. Revenind la condiția noastră de emigranți, o altă concluzie importantă e că noi suntem, totuși, plămădiți altfel. Nefiind un popor migrator, avem oriunde convingerea că un om gospodar are (măcar!) o casă a lui, alături de care își va sădi un copac, doi, trei. Fântână nu mai sapă, că s-au cam trecut timpurile acelea. Lipsa locuințelor în urma pagubelor celui de-al Doilea Război Mondial avea să înrădăcineze în Germania, pentru zeci de ani înainte, practica închirierii. Nu pun la îndoială că o fi fiind convenabil și comod din multe considerente, însă nici unul nu-i va stăvili compatriotului nostru dorința de a avea „ceva a lui”. Dedesubturile „mentalității de proprietar” sunt, totuși, justificabile, întrucât în spațiul de unde ne tragem, penița legii slujește preferențial și n-ar strica să-ți asiguri măcar cu ceva traiul de azi și de mâine. Dezechilibrul acesta de convingeri te lasă frustrat, tête-a-tête cu banii aruncați pe chirie și cu senzația de „чемоданное настроение”.
Traiul pe alte meleaguri presupune, neapărat, o serie de obstacole și inconveniențe care, însă, nu te vor înscrie automat în lista inadaptaților. Ți se oferă, în repetate rânduri, șansa de a demonstra că poți fi util, integrându-te în societatea germană. Nimeni nu-ți garantează nici aici bunăstarea absolută, dar după scrâșnetul din dinți în fața dilemelor/problemelor „made in Moldova”, parcă mai prinzi curaj să dai din coate, chit că se vede și malul oceanului (Atlantic, desigur)…
Angelica Simion // În Germania e cu totul altfel
