Noutatea că, undeva în interior, o mică ființă era plămădită, venise, în primăvara lui 2016, pe cît de înduioșător, pe atât de tulburător. Admirabila întâia primăvară în noua țară îmi îmbrățișa bucuria cu toată prospețimea și culoarea ei. Brusc și, totuși, timid, natura își redecora straiele și spiritul, înfățișându-mi, parcă, toată emoția sufletului. Perioada sarcinii a continuat în ritmuri frumoase, întrucât nu am avut „norocul” unor tulburări specifice etapei. Aceasta dacă e să mă prefac a uita rarele momente de descărcări emoționale turbulente. Și, apropo, în tumultul unui astfel de „eveniment” (marcat de țăndările unei nefericite farfurii) se strecurase suspicios gândul metamorfozei ce avea să urmeze. Sfârșitul verii ne găsea în învălmășeala permutațiilor. Alt oraș, altă locuință, alte personaje… Dincolo de vecinii și cunoscuții care ți se ivesc necondiționat la noile orizonturi, principala privire se îndrepta în căutarea unui medic de familie și, respectiv, obstetrician. Dacă în primul caz ne fericise existența un domn român, apoi în cel din urmă ne-am prezentat smeriți în fața medicului german. Întâia consultație a decurs cam complicat, având în vedere limbajul specific cu care nu eram încă familiarizați. Cu destulă răbdare și diplomație, domnul „frauenartzt” se luminase ce of avem. Aceasta după ce ne-a făcut cu ou și cu oțet din cauza lipsei cardului personal, unde se indică grupa sanguină ( mai ales având o grupă rară cu Rh negativ).
Fusese scăparea colegilor din orașul, unde locuisem anterior, ei nu o indicaseră nicăieri în „mutterpass” (un fel de jurnal al viitoarei mame eliberat la primele consultații). Dincolo de aceste detalii, părăsind încăperea, am rămas convinși că este un medic echilibrat și responsabil. Timpul avea să demonstreze că nu ne înșelam. De aceea, voi prefera un medic sever, dar competent, în fața altuia penibil de amabil, dar superficial. În altă ordine de idei, partea bună (și, de altfel, normală) a unei vizite la medic este că timpul stabilit pentru o consultație se consumă ca atare, respectivul fiind doar cointeresat a-și face munca. Din păcate, repetatele experiențe din Moldova mi-au format convingerea că, foarte adesea, dând jurământul lui Hippocrate, medicul se baricadează în propria zonă de confort tot socotind câte parale îi va aduce bietul pacient. Considerat unul din cele mai performante în lume, sistemul german al asigurărilor de sănătate există în regim de stat sau privat. De asemenea, există mai multe case de asigurări dintre care ești liber să alegi odată cuprins de euforia muncii. Iar dacă ceilalți membri ai familiei nu au venituri, se va depune cerere pentru asigurarea de sănătate a familiei. Astfel, achitând conștiincios cele 14% din venitul brut, ți se garantează întregii familii consultații, analize, tratamente, spitalizări, medicamente (parțial) gratuite. Astfel, în timpul sarcinii unica plată suportată de cardul nostru bancar fusese pentru o analiză suplimentară. Ceea ce m-a surprins a fost că, în pofida aparatelor performante, medicii germani nu încearcă (înainte de douăzeci de săptămâni) să ghicească în lună și în stele ce aduce barza. Însă, cu aproximativ o lună înainte de marele eveniment, ar fi de bun augur să începi planificările, înregistrându-te la spitalul ales, unde vei avea parte de o plăcută excursie. De asemenea, plusul acestui exercițiu va fi cunoașterea drumului spre spital, pentru că (cu rare excepții) aici nașterea nu este considerată o urgență, ambulanța achitându-se din propriul buzunar, dacă nu ai dorința de a lua un taxi sau a folosi mașina personală (bineînțeles, cu tot cu șofer).
O particularitate a sistemului sanitar din Germania este alternativa „caselor de nașteri”, unde tot procesul se întâmplă natural, într-o atmosferă diferită de cea de la spital. Fără a face apel la medicina tradițională, rolul moașelor e să îți creeze confortul de acasă. În ultimul timp, despre această practică la modă se discută mult, dar așa cum nu știi niciodată ce aduce ceasul, în cazul unor posibile complicații tot la spital ți-e drumul. Noi nu am riscat „să descoperim America” și după nenumărate zile, în care unicul gând îmi era „Numai să fie acasă harnicul tătic!”, ajunsesem la clinica din Neustadt am Rübenberge. Bagajul l-am avut modest, ceea ce îți este necesar sunt hainele, produsele de îngrijire personală și încărcătorul pentru telefon. Absolut tot de ce va avea nevoie omulețul nou-nouț este oferit în/de spital. Avalanșa de trăiri a momentului se consumase poate mai intens decât din auzite, însă găsesc că a fost mai ușor să împarți la doi (poate mai corect ar fi la trei) memorabila zi. Prezența și ajutorul soțului în timpul nașterii este ceva obișnuit, și dacă respectivul va avea tărie să rămână nevătămat până la final, își va aprecia întâiul cele câteva kilograme de fericire. Ba chiar va tăia și cordonul ombilical, cum s-a întâmplat la noi. Știam că nașterea nu este o boală, că nou-născuților nu li se fac vaccine, că mica ființă îți e oferită la piept din primele minute, însă, în zilele ce au urmat, mare a fost mirarea să văd în meniu mazăre, broccoli sau cafea. Mai târziu, odată cu poposirea unei alte colege de cameră, aveam să fac ochii cât cepele la vederea nenumăraților ei vizitatori care, parcă, uitau să plece. Lipsa vreunei restricții în acest sens chiar a rămas de neînțeles pentru mine. Astăzi, după un an și jumătate de maternitate, găsesc sistemul de sănătate german superior prin calitatea serviciilor, superior prin medicii onești și atenți, superior prin moașa care, vizitându-te acasă după necesitate în perioada postnatala, într-adevăr te va ajuta și încuraja, superior prin faptul că ești obligat să te prezinți la pediatru în perioadele stabilite (în caz contrar, se ia de tine asistența socială); pentru că, indiferent de proveniență, statut, religie, toți copiii au șanse egale.
