NordNews
Avem ce spune

ANTA a întocmit peste 60 de procese contravenționale în ultima săptămână

Inspectorii Agenției Naționale de Transport Auto au întocmit 61 de procese contravenționale pe parcursul ultimei săptămâni pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete. Inspectorii au efectuat acțiuni de monitorizare în orașele Chișinău, Hâncești, Bălți, Ungheni, Călărași, Orhei, Taraclia, Basarabeasca, Leova, Cimișlia, Căușeni, Cahul, Ștefan-Vodă, Anenii Noi, Fălești, Drochia, Soroca, Dondușeni, precum și pe traseele de legătură cu punctele de traversare a frontierei de stat Leușeni, Cahul, Otaci, Sculeni și Giurgiulești, scrie jurnal.md.

Potrivit unui comunicat emis de serviciul de presă al ANTA, 34 conducători auto au fost sancționați cu amenzi și li s-a suspendat dreptul de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 439 indice(1) al Codului Contravențional.

Totodată, au fost supuse verificării vehiculele rutiere, înmatriculate în Republica Moldova ori alte state, care au admis pe drumurile publice, depășirea masei totale maxim admise. Ca rezultat, au fost întocmite 18 procese verbale cu privire la contravenție, cu amendă în mărime de circa 52 150 lei.

Trei operatori de transport rutier s-au ales cu amenzi în sumă de 40 000 lei.

De la începutul anului 2020 și până în prezent, pentru transportarea ilicită de persoane, mărfuri și colete, dar și pentru prestarea serviciilor contra cost în lipsa înregistrării în Registrul Operatorilor de Transport Rutier, de către inspectorii Agenției au fost întocmite 956 procese verbale cu privire la contravenție, cu aplicarea măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier și amenzilor contravenționale în mărime totală de 2 836 725 lei.

Agenția atenționează conducătorii auto antrenați în efectuarea operațiunilor de transport, precum și operatorii de transport rutier, să asigure prezența la bordul vehiculelor a tuturor actelor necesare activității pe care o desfășoară, să se conformeze prevederilor Codului Transporturilor Rutiere, în vederea evitării constrângerilor legale, dar și pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, siguranță și confort.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata