NordNews
Avem ce spune

Anul 2022 este declarat Anul recunoștinței față de veteranii de război

72 de deputați au votat un proiect de hotărâre care prevede ca anul 2022 să fie declarat Anul recunoștiinței față de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova. 

Hotărârea are scopul de a promova valorile, a educa tânăra generație în spiritul eroic-patriotic, dar și de a oferi un omagiu de recunoștință a statului față de meritele veteranilor de război, care au luptat pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.

,,În semn de recunoștință față de patriotismul veteranilor, care și-au jertfit viața și sănătatea în lupta pentru libertate, democrație și edificarea statului de drept Republica Moldova, această hotărâre va contribui la realizarea unor măsuri menite să îmbunătățească protecția socială și de drept a veteranilor”, a declarat unul dintre autorii proiectului, deputatul Boris Marcoci.

În același context, urmează să fie aprobat un plan național de acțiuni, care va include activități social-culturale, educaționale, printre care și întâlniri ale veteranilor de război cu elevii din instituțiile educaționale.

În anul 2022, se împlinesc 30 de ani de la izbucnirea conflictului armat pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova. Atunci, peste 300 de oameni și-au pierdut viața pe câmpul de luptă, iar în jur de 370 de persoane au fost rănite și au rămas cu sechele.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"