NordNews
Avem ce spune

Aproape 12 mii de cadre medicale au fost vaccinate anti covid în România

Aproape 12.000 de cadre medicale s-au vaccinat anti COVID până acum, în ţara noastră. În ultimele 24 de ore s-au imunizat anti covid peste 1.300 de medici, asistenţi şi infirmieri. Nu s-au înregistrat reacţii adverse, scrie tvrmoldova.md.

 

De la începutul campaniei au fost raportate 26 de reacţii adverse. Acestea au fost comune şi minore de la durere la locul injectării până la febră sau alergii de tip urticarie.

 

Peste 2 zile va fi făcută o evaluare a ritmului vaccinării.

 

Vaccinul vine în flacoane multidoză şi trebuie diluat înainte de utilizare. Cinci persoane pot fi vaccinate dintr-un flacon. Serul se administrează doar celor cu vârsta de peste 16 ani, în două doze, la interval de 21 de zile. După vaccinare, fiecare persoană trebuie monitorizată cel puţin 15 minute. La final, primeşte un certificat de vaccinare Covid, în limba română şi în limba engleză.

 

Producătorul recomandă ca persoanelor care au avut reacţii alergice puternice la prima doză să nu li se mai administreze şi a doua. Iar cei care tocmai s-au vaccinat antigripal sau prezintă febră să amâne momentul imunizării împotriva Covid. Serul are şi posibile reacţii adverse: dureri de cap, musculare, articulare sau febră.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata