NordNews
Avem ce spune

Asociaţia care decernează Globurile de Aur, criticată pentru lipsa ei de diversitate, a votat pentru o serie de reforme

Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association – HFPA), care atribuie prestigioasele premii Globurile de Aur, aspru criticată pentru lipsa de diversitate din rândul membrilor săi, a adoptat joi o serie de reforme pentru a-şi îmbunătăţi reprezentativitatea şi pentru a încerca să calmeze polemicile, scrie agerpres.ro.

HFPA este o organizaţie compusă din aproximativ 90 de jurnalişti care constituie juriul ce atribuie Globurile de Aur, unele dintre cele mai râvnite trofee artistice din Statele Unite după premiile Oscar. Organizaţia a ajuns în centrul unor controverse după ce mai multe companii mass-media au dezvăluit în luna februarie că HFPA nu are printre membrii săi nicio persoană de culoare.

După acele dezvăluiri, circa 100 de agenţi de presă din industria de divertisment au publicat o scrisoare oficială adresată HFPA, în care i-au cerut să pună capăt „comportamentelor sale discriminatorii, lipsei sale de profesionalism, abaterilor etice şi acuzaţiilor de corupţie financiară”, referindu-se la o serie de critici formulate deja de mişcarea Time’s Up.

Joi, membrii organizaţiei au aprobat cu majoritatea voturilor exprimate o serie de măsuri ce vizează remedierea situaţiei, printre care se numără o creştere a efectivelor cu 50% în următoarele 18 luni, prin recrutarea în special a unor jurnalişti de culoare, precum şi reformarea sistemului opac şi restrictiv care a gestionat până acum primirile de noi membri în HFPA.

„Votul acordat cu majoritate amplă pentru reformarea asociaţiei reafirmă astăzi hotărârea noastră de a ne schimba”, a declarat într-un comunicat preşedintele HFPA, Ali Sar. „Întrucât înţelegem urgenţa şi miza transparenţei, vom actualiza în mod continuu structura membrilor noştri pe măsură ce vom obţine progrese pentru a face organizaţia noastră mai cuprinzătoare şi mai diversă”, a adăugat el. „Înţelegem că munca grea începe de acum. Rămânem hotărâţi să devenim o organizaţie mai bună şi un exemplu de diversitate, de transparenţă şi de responsabilitate”, a mai spus Ali Sar.

Un membru al HFPA care a dorit să îşi protejeze anonimatul a dezvăluit pentru AFP că doar „un număr foarte mic de membri au spus ‘nu’ or s-au abţinut în timpul votului, majoritatea votând ‘da’ pentru aceste reforme”. „Sunt uşurat. Trebuie să ne schimbăm, trebuie să ne îmbunătăţim şi vrem să supravieţuim”, a adăugat el.

Organizatorii galei de decernare a Globurilor de Aur, trofee rămase la fel de prestigioase, dar cumva în pierdere de popularitate în ultimii ani, au început să îşi pună întrebări despre viitorul lor după ameninţările de boicot apărute în spaţiul public în urma acestor controverse recente.

Un fost preşedinte al HFPA, Philip Berk, a fost exclus din asociaţie luna trecută după ce a trimis un e-mail în care afirma că Black Lives Matter este „o mişcare a urii”, iar doi consultanţi care erau angajaţi de asociaţie pentru a rezolva lacunele acesteia în materie de diversitate au demisionat, după ce au văzut că situaţia nu evolua deloc.

Cei mai mulţi dintre membrii HFPA sunt corespondenţi străini care lucrează cu regularitate pentru companii media cunoscute şi respectate în ţările lor, precum Le Figaro şi El Pais. Însă reputaţia acestui juriu a avut de suferit în trecut din cauza prezenţei unui număr restrâns de personalităţi mai degrabă surprinzătoare, a căror activitate jurnalistică era pe cât de episodică, pe atât de confidenţială (un fost culturist rus care a jucat în filme de categorie B, văduva unui actor care scria pentru companii media din Tahiti etc.).

Dar, mai ales, HFPA a fost de multe ori criticată pentru puţina atenţie acordată artiştilor de culoare sau celor proveniţi din rândul minorităţilor, adeseori ignoraţi în palmaresul galelor de decernare a Globurilor de Aur.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata