NordNews
Avem ce spune

ASP a declarat nule buletinul de identitate și pașaportul lui Ilan Șor

Agenția de Servicii Publice (ASP) a anunțat astăzi că atât buletinul de identitate emis în 2012, cât și pașaportul emis în 2010 pe numele lui Ilan Șor au fost perfectate și eliberate cu încălcarea legislației, fiind întocmite în lipsa acestuia, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor ASP, în urma unui control efectuat de instituție la sesizarea Procuraturii Anticorupție, s-a stabilit că imaginea facială, datele personale și semnătura olografă a lui Ilan Șor au fost utilizate din resursele informaționale ale Registrului de stat al populației în baza unui act perfectat în 2009, iar actele de identitate au fost înmânate unor persoane terțe, contrar prevederilor legale.

Astfel, actele de identitate menționate, perfectate și eliberate în lipsa solicitantului Ilan Șor, devin nule de drept, conform prevederilor art.5 din Legea nr.273/1994 privind actele de identitate din Sistemul național de pașapoarte și au fost anulate în baza unui ordin semnat de directorul ASP în data de 9 noiembrie 2021.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"