Ziua Mondială a Igienei Mâinilor, marcată anual pe 5 mai, are şi în acest an tema „SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor”. Această zi oferă oportunitatea de a conştientiza că igiena mâinilor joacă un rol foarte important în prevenirea şi controlul infecţiilor, scrie regional.md.
Igiena mâinilor este deosebit de importantă atât pentru persoanele care lucrează în domeniul medical sau cel alimentar, cât şi pentru publicul larg. Ne curăţăm mâinile cu apă şi săpun sau cu alte lichide pentru a îndepărta diferiţi agenţi patogeni, inclusiv bacterii sau viruşi, ori substanţe chimice care pot provoca vătămări sau boli.
Până la 80% din infecţii pot fi prevenite prin spălatul pe mâini şi respectarea igienei mâinilor. Spre exemplu, prin igiena mâinilor se poate reduce esenţial riscul de diaree şi pneumonie, ce pot provoca consecinţe grave de sănătate. De asemenea, poate fi prevenită răspândirea altor infecţii, cum ar fi gripa sau virozele intestinale, iar mai nou şi COVID-19.
Oamenii se pot infecta cu boli respiratorii dacă nu se spală pe mâini înainte de a atinge ochii, nasul sau gura.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în fiecare an, sute de milioane de pacienţi din întreaga lume sunt afectaţi de infecţii asociate asistenţei medicale. Mai mult de jumătate din acestea ar putea fi prevenite de către personalul care îşi curăţă corect mâinile atunci când îngrijesc pacientul.
În contextul în care 2020 este declarat Anul asistentei medicale şi moaşei, Ziua Mondială a Igienei Mâinilor este un prilej în plus de a recunoaşte rolul şi contribuţia cadrelor medicale în realizarea şi diseminarea celor mai bune practici de igienă a mâinilor, pentru a menţine în siguranţă pacienţii, familiile, colegii şi a preveni infecţiile asociate asistenţei medicale.
La rândul lor, specialiştii în sănătate publică recomandă spălatul pe mâini după utilizarea toaletei, înainte de mâncare, înainte de a găti, când intrăm în casă, după schimbarea scutecelor la un copil, după utilizarea transportului în comun, după ce ne-am jucat cu animalele de companie, după vizitarea unui bolnav, înainte de scoaterea sau introducerea lentilelor de contact, după manipularea gunoiului, după suflarea nasului, tuse sau strănut, după utilizarea tastaturii, a altor dispozitive şi accesorii electronice, dar şi ori de câte ori sunt mâinile murdare.
Cum ne spălăm corect pe mâini?
- Udăm mâinile cu apă;
- Aplicăm săpun pe palme, pe spatele mâinilor şi încheieturi, spălăm spaţiul dintre degete şi de sub unghii:
- Curăţăm mâinile timp de cel puţin 20 de secunde;
- Le clătim cu apă;
- Uscăm mâinile cu un prosop de hârtie pe care ulterior îl aruncăm.
Când întreaga lume luptă cu pandemia COVID-19, iar una din măsurile de prevenire a răspândirii acestei infecţii este spălatul pe mâini cu apă şi săpun sau dezinfectarea lor cu o soluţie pe bază de alcool, igiena mâinilor trebuie să devină pentru fiecare dintre noi o activitate zilnică, o rutină.