Astăzi se împlinesc 500 de ani de la moartea lui Leonardo Da Vinci

Se împlinesc 500 de ani de la moartea unuia dintre cele mai mari genii ale omenirii, Leonardo Da Vinci. Cu această ocazie, președinții Franței și ai Italiei merg în pelerinaj la mormântul marelui pictor, sculptor, arhitect, inginer, inventator și anatomist, aflat în orașul Amboise, locul unde, de altfel, a și murit Da Vinci în 2 mai 1519.     

El s-a născut în 15 aprilie 1452 în orășelul Vinci din regiunea italiană Toscana. Era fiul nelegitim al unui aristocrat local și al unei femei simple.

De mic copil, a primit o educație aleasă. Talentul de pictor l-a descoperit după ce, la rugămintea unui țăran, a pictat pe un scut din lemn un monstru înfricoșător. Scutul a fost cumpărat de ducele de Milano.

Adolescența și-a petrecut-o în ucenicie la Verrocchio, un artist cunoscut din Florența, unde a învățat tainele picturii, sculpturii, prelucrării metalelor și ale chimiei.

Ulterior, a trăit în casele aristocraților din Veneția, Milano sau Cesena, pentru care a creat opere de artă care aveau să dăinuie în istorie.
Printre ele, fresca ”Cina cea de taină”, cea mai cunoscută portretizare religioasă a tuturor timpurilor,  ”Omul Vitruvian”, devenit un simbol al renascentismului sau  ”Gioconda”, poate cea mai celebră pictură din lume, aflată în prezent la muzeul Luvru din Paris.

Da Vinci a fost și un inginer și inventator ilustru, însă majoritatea invenţiilor sale nu au putut fi construite atunci din cauza lipsei cunoştinţelor tehnice necesare.

El a proiectat primele aparate de zbor, care ulterior au contribuit decisiv la crearea avionului,  a paraşitei şi a elicopterului.

Tot el a creat primul echipament de scafandru și primul sistem hidraulic, folosit şi azi la instalaţiile de apă şi de canalizare.

De asemenea, a fost un ilustru inginer militar: el a creat primul tanc, cu aproximativ 400 de ani înaintea apariţiei tancurilor moderne,  şi prima mitralieră.
Cercetările sale în anatomie au pus bazele medicinii moderne, el fiind printre primii care a desenat în detaliu corpul uman.
Creațiile sale sunt o valoare inestimabilă pentru umanitate, ele contribuind în mare parte la avansul lumii contemporane.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata