NordNews
Avem ce spune

Atenție, șoferi! Începând de astăzi este demarată acțiunea „Tulburel”

Începând de astăzi este demarată acțiunea „Tulburel”. Timp de o lună, IGP va intensifica activitățile de prevenire și de descurajare a cetățenilor cu privire la consumul de alcool, scrie nordnews.md cu referire la jurnal.md

În contextul dat, oamenii legii mizează și pe implicarea cetățenilor:

– dacă ai consumat alcool nu urca la volanul mașinii;

– nu îți încredința automobilul unui șofer băut;

– dacă ai văzut grupuri unde se consumă alcool și sunt persoane violente, implică-te, apelați la 112 pentru a ne informa, ca să putem interveni și preveni unele situații grave;

Conform rapoartelor analitice ale IGP, există tendința de creștere a consumului de alcool și, respectiv, a infracțiunilor comise de persoanele în stare de ebrietate, perioada în care cetățenii culeg și fermentează strugurii.

Potrivit oamenilor legii, spre deosebire de tutun, alcoolul îi face să sufere și pe cei care nu au consumat, iar în unele situații în care ajung victime sunt persoane care nici măcar nu au interacționat vreodată cu cei în stare de ebrietate, prin urmare familii întregi rămân cu răni și suferințe.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"