Breaking News

VIDEO | Au fost arestați 10 membri ai grupării criminale „Machena”

Un grup format din 10 persoane, printre care și o femeie, cu vârste cuprinse între 29 și 47 de ani,  implicat în comiterea unor infracțiunii în  2017, fiecare având rolul său, a fost arestat. Activitatea grupului de infractori a fost documentată de ofițerii Direcției combaterea crimei organizate a Inspectoratului Național de Investigații, în colaborare cu polițiștii și procurorii din mun. Bălți.

Astfel, în martie 2017, Inspectoratul de Poliție din Bălți a fost sesizat de un locuitor al municipiuluii, acesta spunând că persoane necunoscute au pătruns în domiciliul său,  de  unde au sustras mijloace bănești în valută națională și străină și bijuterii din aur. Prejudiciul total cauzat fiind evaluat la 2 127 437 lei.

Organizatorul grupului infracțional s-a dovedit a fi un bărbat de origine daghestaneză, cu antecedente penale, afiliat organizației criminale „Makena”, condusă de către așa-numitul „hoț în lege”, Vladimir Moscalciuc. La moment, liderul grupării se află în detenție într-o instituție penitenciară.

La 7 mai curent, ofițerii de investigații ai INI, în  colaborare cu polițiștii și procurorii din mun. Bălți, și cu sprijinul angajaților Batalionului cu Destinație Specială „Scorpion” al Inspectoratulului General de Carabinieri al MAI, au efectuat percheziții în penitenciarul nr.11 din Bălți, în automobilele, la domiciliile și locurile de trai a suspecților.

În timpul percheziției, oamenii legii au  depistat și ridicat bijuterii din aur, telefoane mobile, cartele SIM, carduri bancare și alte obiecte ce prezintă interes pentru cauza investigată,

În continuare, se efectuează acțiuni de urmărire penală, atât pentru identificarea tuturor membrilor grupului,  cât și pentru stabilirea rolurilor fiecăruia din ei. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 7 la 12  ani de închisoare.

Este de remarcat că suspecții sunt membri activi ai grupării criminale ,,Machena”.

leave a reply