NordNews
Avem ce spune

Au fost desemnați câștigătorii Premiului Național pentru anul 2021

Cabinetul de miniștri a aprobat lista laureaților din anul curent a Premiului Național. Câștigătorii au fost selectați prin vot secret de către membrii Comisiei pentru decernarea Premiului Național, în cadrul ultimei ședințe convocate. 

Așadar, Premiul Național 2021 se acordă următoarelor personalități:

– Ghenadie Jaloba, artist plastic, pentru merite deosebite în creație și promovarea culturii naționale;

– Petru Neamțu, director artistic și prim-dirijor al Orchestrei de Muzică Populară „Folclor” a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Artist al Poporului, pentru realizări remarcabile în promovarea tezaurului folcloric și dezvoltarea domeniului muzical național;

– Anastasia Nichita, maestru internațional al sportului la lupte libere feminine, pentru performanțe sportive și promovarea internațională a imaginii Republicii Moldova;

– Tudor Cîrlan, antrenor emerit al Republicii Moldova la lupte libere, pentru contribuție excepțională la promovarea valorilor olimpice;

– Maria Șleahtițchi, scriitoare, doctor habilitat în filologie, conferențiar universitar, pentru poemele incluse în volumele „Fragile” și „Iubirea noastră e o doamnă frumoasă”;

– Vitalie Ciobanu, scriitor, jurnalist, redactor-șef al Revistei „Contrafort”, pentru volumul de proze „Zilele după Oreste”;

– Colectivul Instituției Publice Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pentru activitate prodigioasă și valoroasă pe plan național și internațional.

Anual, Guvernul decernează până la 10 Premii Naționale pentru realizări remarcabile care au îmbogățit substanțial știința, tehnologiile, cultura, arta și sportul, au contribuit  la promovarea imaginii pozitive a țării pe plan internațional și care au avut un impact considerabil asupra progresului tehnico-științific și social-economic, dar și asupra domeniului culturii. La fel ca și în ceilalți ani, câștigătorii Premiului Național vor primi diploma Guvernului și o recompensă financiară de 100 000 de lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata