Cu 157 de ani în urmă, francezul Edouard-Leon Scott de Martinville înregistra, pentru prima oară în istorie, vocea umană, scrie descopera.md.
Totul a fost posibil graţie invenţiei sale, fonoautograful, care fusese patentată cu trei ani înainte. Aparatul, considerat a fi predecesorul fonografului, incripţiona vibraţiile sonore pe un suport special. Acesta nu le putea însă şi reda.
Fonoautograful avea o pâlnie care ajuta vibraţiile sonore să se concentreze către o membrană. Pe membrană se afla un ac care se mişca din cauza vibraţiilor înregistrând astfel sunetul pe suportul special realizat iniţial din sticlă înegrită cu fum şi apoi dintr-un cilindru acoperit cu hârtie înegrită.
Puteţi asculta, mai jos, prima înregistrare audio a unei voci umane. Se crede că ar fi vorba chiar de inventatorul fonoautografului cântând „Au Clair de la Lune”.
AUDIO | Cum sună PRIMA VOCE înregistrată în istoria omenirii

Articolul precedent