Avioane reținute la sol și curse anulate

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Trei avioane nu pot decola de pe Aeroportul Internaţional Chișinău, iar altele vor ateriza cu întârziere. Nu pot decola aeronavele care urmau să efectueze curse către București (ora 05.40), Londra (ora 06.55) și Kiev (ora 07.10). Cursa de la București spre Chișinău, de la ora 09.00, a fost anulată. La fel, și cursa către București, de la ora 09.30, scrie IPN.

Rodica Rusu, secretarul de presă al companiei Avia Invest, companie care administrează Aeroportul Internațional Chișinău, a declarat că se lucrează practic fără întrerupere la curățarea pistelor, iar în timpul acestor lucrări niciun avion nu poate ateriza sau decola. Astfel rămâne timp scurt pentru manevre. Piloții decid fiecare în parte dacă vor decola sau ateriza în asemenea condiții meteo. Depinde de vizibilitate, capacitățile profesionale ale echipajului și de dotarea tehnică a aeronavei.

Conform tabelului online, se reține la decolare cursa către Moscova, programată 13.40, dar și cele către Paris și Veneția, care au zboruri programate după ora 15.00. Cu întârziere se estimează că va ajunge la Chișinău avionul din Tel Aviv, care urma să aterizeze la ora 13.00 și cel din Londra, care trebuia să ajungă la ora 14.20.

leave a reply