
Avocatul poporului, Mihail Cotorobai, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu modul în care mai multe proiecte importante au fost votate la ședința Parlamentului din 3 decembrie. Mai exact, spune că au fost ignorate regulile procedurale interne, principiile transparenței, ale bunei guvernări și că a fost îngrădită posibilitatea opoziției de a se implica în procesul legislativ, scrie agora.md.
Într-un comunicat de presă, Mihail Cotorobai spune că este „inadmisibilă neglijarea normelor și principiilor democratice de legiferare și de adoptare a unor legi de un larg interes public, împiedicarea participării opoziției parlamentare la luarea unor decizii de importanță decisivă pentru cetățeni”.
„Statele membre ale Consiliului Europei și-au asumat angajamentul de a depune eforturi pentru a elabora standarde și practici comune care vizează promovarea unei democrații parlamentare libere și pluraliste și a mijloacelor pentru punerea lor în aplicare în parlamentele naționale”, a mai menționat avocatul poporului.