NordNews
Avem ce spune

Banca Mondială va aloca R. Moldova 24 mln de euro pentru procurarea vaccinurilor anticovid

Banca Mondială a aprobat finanțarea adițională, în suma de 24,8 milioane de euro, pentru Proiectul „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova”, care va susține Guvernul de la Chișinău în asigurarea accesibilă și echitabilă a populației cu vaccinurile împotriva noului coronavirus, transmite MOLDPRES.

Finanțarea adițională va susține achiziționarea vaccinurilor eligibile împotriva COVID-19, cu scopul de a acoperi 30% din populație pe parcursul etapelor 2 și 3 ale vaccinării. De asemenea, în cadrul finanțării respective va fi oferit suport de ordin tehnic și financiar pentru a vaccina 50% din cetățenii Republicii Moldova.

„Finanțarea va facilita investițiile în sisteme de date, infrastructura lanțului frigorific, precum și în acțiuni de responsabilitate socială, pentru a asigura o reușită desfășurare a vaccinării”, indică un comunicat al Băncii Mondiale.

„Va fi susținută achiziționarea vaccinurilor din diferite surse, inclusiv procurarea directă de la producători, achiziționarea prin intermediul platformei COVAX și din alte state, a stocurilor excesive de vaccinuri, ținând cont de raportul calitate-preț, standardele de reglementare, capacitatea sistemului național de imunizare, precum și durata de livrare”, precizează sursa citată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata