NordNews
Avem ce spune

Bărbat declarat mort, găsit în viață după 7 ore în camera frigorifică de la morgă

Un bărbat declarat decedat în urma unui accident rutier în India a fost găsit în viaţă, dar în stare critică, după o noapte petrecută în camera frigorifică a unui spital, scrie digi24.ro.

Srikesh Kumar, în vârstă de 45 de ani, a fost transportat de urgenţă la o clinică privată după ce a fost lovit de o motocicletă în localitatea Moradabad, situată la est de New Delhi.

La momentul la care a fost adus la clinică, bărbatul a fost declarat decedat de un medic şi a fost transportat vineri la un spital public în vederea efectuării necropsiei.

„Medicul de urgenţă l-a examinat. El nu a identificat niciun semn de viaţă şi, prin urmare, l-a declarat decedat”, a declarat duminică directorul medical al spitalului, Rajendra Kumar, relatează Agerpres.

Corpul bărbatului a fost apoi plasat într-o cameră frigorifică până la sosirea familiei, şase ore mai târziu.

„Când un echipaj de poliţie şi familia sa au venit să iniţieze procedurile administrative pentru autopsie, el a fost găsit în viaţă”, a adăugat directorul spitalului. „Nu este nimic altceva decât un miracol”, a comentat el.

O anchetă este în curs de desfăşurare pentru stabilirea circumstanţelor în care a fost pus diagnosticul greşit.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata