NordNews
Avem ce spune

Belarușii urmează să primească de la Federația Rusă un credit de 1,5 miliarde de dolari

Federația Rusă ar urma să-i ofere Belarusului un credit de 1,5 miliarde de dolari, a anunțat luni, 14 septembrie, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, după întrevederea cu Aleksandr Lukashenko de la Soci, transmite zdg.md.

Președintele Belarusului a declarat că „economia este prioritară”, dar și că „trebuie să rămânem aproape de fratele nostru mai mare”, menționând că cei doi s-au înțeles asupra unei colaborări active pe segmentul economic înainte de alegerile prezidențiale.

Totodată, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a afirmat că i se par „logică și oportună ideea de a începe lucrul asupra Constituției Belarusului”.

Lukashenko a mai spus că apreciază faptul că Rusia „ne-a plasat pe prima linie în ceea ce privește obținerea vaccinului împotriva noului tip de coronavirus”, adăugând că „ne pregătim serios pentru a nu obține al doilea val”.

După scrutinul prezidențial din 9 august, în Belarus au loc proteste masive împotriva rezultatelor alegerilor, care l-au dat drept câștigător pe Lukashenko, acesta obținând circa 80% dintre voturi și fiind deja la al șaselea mandat. Opoziția declară că alegerile au fost fraudate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata