Boris Marcoci: N-am crezut că voi cunoaște ce-i războiul

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Deși este un stat tânăr, cu doar 27 de ani de existență pe hărțile politice ale lumii,  R. Moldova s-a  confruntat în scurta sa biografie cu momente de mare tensiune,  cu provocări extrem de dificile. Astfel, în martie 1992 avea să izbucnească Războiul de pe Nistru, când forțele separatiste de la Tiraspol, susținute de  efectivul armatei a 14, dar și de  scursurile societății ruse: cazaci, pușcăriași eliberați din închisori, declasați din întreaga Rusie, au atentat la integritatea statului. R. Moldova nu avea la acea oră o armată națională capabilă să facă față provocării, așa încât pentru apărarea suveranității a fost mobilizată poliția moldovenească, dar s-au implicat și mulți voluntari, care și-au vărsat sângele pentru devenirea  tânărul stat. A fost o jertfă, care, din păcate,  n-a fost și nu este prețuită la justa valoare de guvernările din R. Moldova.

 

Boris Marcoci este unul dintre participanții, în calitate de voluntar, la acset război. Confesiunile sale tulburătoare sunt nu doar pagini ale unei  memorii afective, care nu vrea să uite răul făcut unei părți de țară,  dar și mărturii ale unei istorii în convulsii, care trebuie păstrate și pentru cei care vin.

 

Boris Marcoci: „La 30 martie 1992 mă aflam în orașul Brașov, România, când președintele Mircea Snegur a declarat stare excepțională în R. Moldova. Fiind militar din fire, am înțeles că e vorba de un război concret. Am făcut tot posibilul ca în noaptea de 30 spre 31 martie să  ajung acasă.  Am lăsat familia, soția și copilul, care în luna mai al aceluiași an urma să împlinească abia doi ani.  Am ținut să demonstrez că putem să ne apărăm țară și că nu sunt laș ca alții, care s-au ascuns și nu au dorit să-și apere țara. La întâi aprilie am fost acasă, iar a doua zi, 2 aprilie, am depus livretul la Comisariatul  Militar din Bălți și m-am înrolat în calitate de voluntar, pentru că ei aveau nevoie urgent de ingineri-geniști la Coșnița. Până în seară, am îmbrăcat uniformă militară, am fost numit în calitate de comandant de pluton, în grad de locotenent, și trimis în orașul Florești pentru pregătiri. Timp de o lună, am avut parte de o pregătire militară bună în unitatea militară din Florești. Ceea m-a determinat să ajung pe frontul de pe Nistru, a fost dragostea de țară, pentru că eu am iubit și iubesc Moldova, acest teritoriu care a fost rupt cu ghearele de URSS din trupul României.

La Florești i-am pregătit pe militari timp de o lună. Când am plecat la Coșnița, eram deja comandant de companie și aveam în subordine 135 de băieți. Pe fiecare a trebuit să-l instruiesc cum să execute lucrările inginereți – cum să sape tranșeele în așa mod, ca  obuzul să nu nimerească din întâmplare peste ei.  Având pregătire militară de inginer-genist, cunoșteam bine specificul armamentului, mai exact, cum funcționează mortierele, tunurile și grenadele. I-am învățat, cum să dezamorseze minele antitanc și cele destinate să distrugă infanteria. Apoi, am plecat din Coșnița la Bulboaca. Aici m-am aflat o săptămână și am avut ocazia să-i instruiesc pe foarte mulți polițiști cum să dezamorseze minele.”

 

Nordnews: V-ați adaptat ușor condițiilor frontului?

 

Boris Marcoci: „În primul rând, când am ajuns la Coșnița, partea stângă a Nistrului era un front întreg, adică se vedea că–i  război, pe când pe partea dreaptă – liniște și pace, de parcă nu se întâmpla nimic. Din chiar prima zi am fost atacați de separatiști din dispozitivele de artilerie  Alazani cu proiectile antigrindină. Cineva a reușit să ne trădeze.  I-a  informat pe separatiști că Batalionul nr.3 a venit la Coșnița să întărească pozițiile. Erau cazuri când eram în Coșnița sub pomul de cireș, dar nu puteai gusta măcar o cireașă, pentru că lucrau lunetiștii dușmani. În primul rând, erau lunile aprilie-mai, o  perioadă foarte ploioasă. În calitate de comandanți, noi am rămas  permanent pe poziții, în tranșee, se schimbau prin rotație doar ostașii. Aveam construite blindaje în care era amplasat Statul Major, care includea și comandanții de companie și de batalion, ca pe vremea lui Ceapaev. Blindajul avea grinzi de lemn, peste care era așternut ruberoid și apoi se punea mult pământ.”

 

Nordnews: Cu cine ați luptat?

 

credit foto: adevărul.ro

Boris Marcoci: „Proaspăta armată a Republicii Moldova lupta cu toți bandiții aduși/veniți din Federația Rusă. Erau cazaci, mercenari, adică criminali eliberați din pușcării cu condiția să lupte în Transnistria. Prin dispozitivele care permiteau să vedem noaptea,  vedeam că nici pe departe nu luptam cu o armată.  Armata Federației Ruse s-a implicat direct în război în luna iulie la Bender, unde s-a dat cea mai mare bătălie. În Armata a 14-a erau puțini ofițeri. În schimb, luptau foarte mulți mercenari.

 

 

 

Nordnews: Cum a arătat și cum arată acest război în viziunea lui Boris Marcoci?

 

Boris Marcoci: „Despre război auzisem de la bunei și părinți, care mi-au povestit despre ororile  celui de-al Doilea Război Mondial. Ei îmi spuneau: numai să nu vedeți voi, ce-i aceia războiul. Dar am văzut și noi în 1992 cum e urgia războiului. Pentru mine acest război a rămas o rană neciatrizată, care doare imens. Atunci, am fost trădați de președintele Mircea Snegur. De exemplu, la 19 iunie băieții din compania mea au trecut deja Nistrul și înaintau spre Tiraspol, dar au fost întorși la Tighina.  Desigur, urmau să fie jertfe numeroase, dar eliberarea Transnistriei de separatiști și mercenari avea să se întâmple atunci, degrabă. Nu doar eu o spun, o spun și generalii noștri implicați în acest război.. Trebuia, totuși, să mergem până la hotar cu Ucraina, să alungăm inamicul din Transnistria.”

 

Nordnews: Au fost momente când ați pierdut camarazi?

 

credit foto: facebook.com/ Boris Marcoci

Boris Marcoci: „Chiar în luptele de la Tighina am pierdut doi camarazi de la mine din companie. La unul au rămas cinci copii acasă și la celălat – doi. În familia cu cinci copii cel mai mare avea 12 ani și cel mai mic 2 ani. Pentru această familie din Șoldănești a fost cea mai neagră zi,  când la Tighina a fost omorât tatăl și soțul.

 După ce primeai  parola de seară de la Statul Major, te întorceai pe poziții și te gândeai, dacă ajungi să prinzi dimineața sau nu. Am avut norocul să fiu salvat de camarazi de glontele unui lunetist. Băieții m-au tras la timp în tranșee.”

 

 

 

Nordnews: Ați fost rănit ?

 

Boris Marcoci: „Da, la 21 iunie, orele 10, la Tighina. Am stat 28 de ore fără cunoștință.”

 

Nordnews: Cum apreciați decizia lui Mircea Snegur de a retrage forțele armate din stânga Nistrului?

 

Credit foto: Bodrug.eu

Boris Marcoci: „Această decizie, se cunoaște, i-a fost impusă de Moscova. Dacă continuam ofensiva, armata rusă, după cum ne spunea generalul de artilerie Alexeev, avea să folosescă trupele aeropurtate și aveau să rupă  Republica Moldova pe bucăți. Cred că nu era să fie chiar așa,  întrucât atunci noi mai aveam avioanele de vânătoare MIG-29, care au fost ridicate la 21 iunie și urmau să bombardeze podul de peste Nistru de lângă Tighina. Apoi, noi le-am arătat că suntem capabili să luptăm vitejește. Nu putem spune că Mircea Snegur a luat această decizie de unul singur. Generalul Ion Costaș,  pe atunci Ministru al Apărarii, a fost împotriva deciziei de a retrage trupele din Transnistria. Ce, degeaba au murit – din martie până în iunie- atâția camarazi, ca să ne retragem?”

 

Nordnews: Același tip de război este practicat acum și în Ucraina?

 

Boris Marcoci: „Exact, unu la unu. Acolo, nu luptă armata regulată a Rusiei, ci mercenari și poate câteva unități militare. Nu voi greși, dacă voi spune, că acolo luptă și moldoveni de-ai noștri, care trag  în soldații ucraineni. Rușii mereu au fost porniți pe conflicte, ei mereu au dorit să cotropească pământuri străine. Ei nu au fost pentru a apăra interese. Au fost 10 ani în Afganistan, ce au făcut ei acolo, pe cine au apărat? Câți camarazi de-ai noștri au murit acolo?  Ce au apărat ei în Transnistria? Nu au apărat nimic și pe nimeni.  Dimpotrivă, au învrăjbit două maluri ale Nistrului. Ce a rămas din regiunea Donețk  din Ucraina? Totul e distrus, dl Karasiov ne-a povestit ce dezastru e acolo.”

 

Nordnews: Cum apreciați gestul lui Igor Dodon, când a depus flori la monumentul cazacilor căzuți pentru „apărarea Transnistriei” ?

 

Boris Marcoci: „Cum poți fi tu un președinte de țară și să depui flori la monumetul cazacilor, care au luptat împotriva țări tale. Cum, eu nu înțeleg? Este o trădare de țară, de neam și o bătaie de joc față de camarazii care și-au pierdut viețile acolo.”

 

Nordnews: De ce mai toate guvernările care s-au perindat din 90 încoace îi neglijează pe combatanți ?

 

Credit foto: www.rferl.org

Boris Marcoci: „Noi nu le convenim. Ei ne rup în toate părțile. Câte partide au fost, atâtea ne-au rupt. Pentru că suntem o forță. E vorba de 24-25 de mii de camarazi și, dacă mai pui în ecuație și toate rudele lor, atunci avem jumătate de țară. Cum credeți, cei cinci copii ai camaradului meu decedat, ce ar spune ei?  Sunt cinci copii, deci cinci familii. Primul lucru pe care l-au făcut toate guvernele, care s-au perinda de la 92 încoace, a fost încercarea de a dezbina Uniunea veteranilor de război. Totuși, se găsesc diferite forme de comemorare. Astfel, din 2006 și până în 2010, au fost organizate competiții sportive dedicate eroilor cazuți pentru integritatea și independența Republicii Moldova.  Acum, o dată pe an, iarna, se organizează competiții la volei și fotbal.

 

Nordnews: Cum va întâmpinat familia, când v-ați întors de pe front?

 

Boris Marcoci: „Întoarcerea accasă a fost una deosebită. Fiind rănit, am fost internat la Spitalul militar din Bălți. Soția și fiica îmi erau la Kiev. Deci, pentru mine ziua de 21 iunie a rămas în memorie pentru toată viața. Eu am fost rănit, iar fetița-operată la  21 iunie la Kiev.  Așa că nu a avut cine să mă întâlnească. M-au întâlnit părinții și fratele.”

 

Vă mulțumim!

 

leave a reply