NordNews
Avem ce spune

BREAKING NEWS // Și Curtea de Apel Bălți a decis eliminarea Marinei Tauber din cursa electorală

În această dimineață, Curtea de Apel Bălți a decis anularea înregistrării candidatului electoral Marina Tauber. Un complet format din trei magistrați de la CA Bălți au păstrat deciza instanței de fond, cu privire la anularea înregistrării candidatei PP „ȘOR” în cursa electorală.

După aproape 15 ore de confruntări la ședința de judecată de la Curtea de Apel Bălți, candidata Partidului Politic „ȘOR” la funcția de primar de Bălți, Marina Tauber, a ieșit cu o declarație. În discursul său, pretendenta la fotoliul de primar aduce acuzații în adresa președintelui CA Bălți, Ion Talpă și a Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu că s-ar fi implicat în actul justiției. Marina Tauber a menționat că decizia referitoare la excluderea ei din cursă electorală la scrutinul din 5 decembrie a fost întocmită demult.

„Astăzi este sfârșitul lumii pentru țara noastră și pentru justiția noastră. Luptăm mai deprate. Mergem la Curtea Supremă de Justiție. Nu avem o decizie finală. Sunt candidat și puteți să votați. Eu sunt în buletinele de vot”, a declarat Marina Tauber imediat după decizia Curții de Apel Bălți.

Tot după ședință, Arina Spătaru a declarat:

„Nu știm încă care este situația în legătură cu alegerile. Așteptăm decizia Comisiei Electorale Centrale, care trebuie să-și asume această responsabilitate. Sperăm că până la ora 07.00, CEC va aduce lumină în acest caz și va spune dacă putem ieși la urnele de vot”.

Acum patru zile, Comisia Electorală Centrală (CEC) a votat pentru anularea înregistrării concurentului electoral Marina Tauber. În proiectul de hotărâre se menționează un șir de încălcări la capitolul finanțării campaniei electorale. Candidata partidului „ȘOR” este acuzată că a cheltuit bani, pe care nu i-a declarat, pentru a hrăni simpatizanții care au susținut-o în campanie electorală..

În primul tur din 21 noiembrie, Marina Tauber a acumulat 47,93% din voturi, iar Nicolai Grigoriin – 20,93%.

1 Comentariu
  1. […] în turul I ieșiseră învingători Marina Tauber și Nicolai Grigorișin, CEC a decis să o elimine din cursa electorală pe Marina Tauber. În proiectul de hotărâre se menționează un șir de încălcări la capitolul finanțării […]

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"