NordNews
Avem ce spune

Bugetarii vor avea o minivacanță de 9 mai

Angajații din sfera bugetară vor avea o minivacanță de patru zile cu ocazia sărbătorii de 9 mai, atunci când în Republica Moldova este marcată Ziua Victoriei și Ziua Europei, transmite MOLDPRES.

Astfel, întrucât ziua de joi, 9 mai, este liberă prin lege, guvernul a decis ca bugetarii să nu iasă la muncă nici vineri, 10 mai. În schimb, salariații din sectorul public vor recupera această zi săptămâna viitoare, sâmbătă, pe 18 mai, care a fost declarată lucrătoare.

Ca rezultat, în ultimele două săptămâni bugetarii au lucrat doar patru zile, beneficiind de două minivacanțe, cu ocazia Sărbătorilor Pascale și a zilelor de 1 și 9 mai.

Ziua de 9 mai va fi marcată în țară printr-o serie de evenimente. Mai multe partide politice au anunțat deja că vor desfășura programe speciale cu această ocazie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata