NordNews
Avem ce spune

Bunuri în valoare de 110 milioane de lei, puse sub sechestru de ARBI

Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI) a CNA a aplicat de la începutul anului, sechestre în valoare de 110 milioane de lei în cadrul unor dosare  penale pornite pe spălare de bani, corupere şi trafic de droguri. Printre acestea se numără 8 autoturisme, 31 terenuri şi 52 construcții.

În cadrul investigațiilor financiare paralele, efectuate în cadrul unei cauze penale, a fost ridicat un automobil  de model Range Rover, în valoare de peste 1 milion de lei, care aparține unei persoane implicate în spălare de bani. Mijlocul de transport urmează a fi vândut anticipat, până la o eventuală decizie de confiscare în vederea conservării valorii acestuia și asigurării recuperării eficiente a bunurilor spălate. În total de la persoana respectivă au fost sechestrate bunuri în valoare de circa 3 milioane de lei.

În anul 2020, ARBI a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 1,5 miliarde de lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata