NordNews
Avem ce spune

Bunuri în valoare de 5 milioane de lei, puse sub sechestru de ARBI

Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) din cadrul CNA anunţă că a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de circa 5 milioane de lei, pe parcursul unei săptămâni. Este vorba de un teren agricol, zece terenuri pentru construcții și șapte mijloace de transport.

Astfel, sub sechestru au ajuns șapte automobile. Este vorba despre un Volkswagen Passat din 2012, un Nissan Qashqai din 2019, un Renault Clio din 2019, un Volkswagen Sharan din 2012, un Renault Megane din 2008, un Chevrolet Trax din 2013 și un Peugeot Bipper din 2008.

Pe parcursul săptămânii precedente, Agenţia a elaborat opt analize operaționale pe cauze penale, patru analize operaționale și cinci strategice fiind în curs de elaborare. Totodată, au fost înregistrate 1040 materiale în cancelaria Centrului Național Anticorupție și au fost eliberate 71 de caziere de integritate.

Amintim că, ARBI are în calitate de atribuţii efectuarea investigaţiilor financiare paralele, indisponibilizarea bunurilor infracţionale, evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale sechestrate.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"