NordNews
Avem ce spune

Bunuri în valoare de circa 3,5 milioane de lei, sechestrate într-un dosar de spălare de bani

Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) din cadrul CNA anunţă că a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de trei milioane 482 de mii de lei, pe parcursul săptămânii precedente. Este vorba despre bunuri de provenienţă ilicită care au fost indisponibilizate în cadrul unei cauze penale, pornite pe fapte de spălare de bani, transmite agora.md. 

Astfel, în cadrul investigaţiilor financiare paralele, ARBI a aplicat sechestre pe cinci încăperi locative şi două nelocative, în valoare de aproape două milioane 200 de mii de lei, pe o construcţie locativă şi două nelocative, în sumă de aproximativ 400 de mii de lei, pe două automobile în valoare de jumătate de milion de lei şi un teren pentru construcţie de 390 de mii de lei.  Suma totală a bunurilor indisponibilizate este de 3.482.390 de lei.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, ARBI a finalizat cinci delegaţii pe cinci cauze penale în privinţa a șapte subiecţi, au elaborat patru note analitice pe numele a 30 de persoane şi au fost întocmit 16 avize consultative privind evaluarea a nouă bunuri imobile şi nouă mobile. De asemenea, ARBI a participat la o nouă şedinţă, de rând cu alte autorităţi, pe subiectul identificării soluţiilor pentru repatrierea bunurilor infracţionale din Marea Britanie.

Amintim că, de la începutul anului în curs, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a aplicat sechestre pe bunuri, dobândite ilicit, în sumă de peste 50 de milioane de lei, iar în 2020, cifra acestora a fost estimată la aproximativ 1,5 miliarde de lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata