NordNews
Avem ce spune

Candu: „Maia Sandu ar trebui deja să beneficieze de protecție din partea Serviciului de Protecție și Pază de Stat”

La momentul actual, Igor Dodon nu are legitimitate și nici dreptul moral de a mai iniția consultări cu Parlamentul. De această părere este liderul grupului „Pro Moldova” Adrian Candu, transmite jurnal.md.

Deputatul a menționat că pe data de 15 noiembrie cetățenii Republicii Moldova i-au acordat vot de neîncredere lui Igor Dodon si i-au arătat că doresc o schimbare.

„Cetățenii Republicii Moldova i-a spus clar lui Dodon să plece și i-au arătat direcția de plecare din istoria acestui stat. Aproape un milion de cetățeni au cerut o schimbare. Din această cauză, noi, cei din „Pro Moldova”, nu vom accepta niciun dialog și nicio consultare cu președintele Igor Dodon, ci doar discuții cu partidele parlamentare și președintele nou ales”, a spus Candu.

Liderul grupului Pro Moldova a mai spus că dacă e să vorbim de corectitudine, în pofida faptului că lui Igor Dodon i-a mai rămas o lună de mandat, președintele ales Maia Sandu ar trebui deja să beneficieze inclusiv de protecție din partea Serviciului de Protecție și Pază de Stat. „Ar fi fost corect ca responsabilii de la acest serviciu să-i asigure această protecție deoarece președintele ales are calitate oficială”, a spus Candu

Totodată o încurajăm pe doamna Maia Sandu să examineze posibilitatea lansării unui dialog cu Parlamentul, până la învestirea sa în funcția de președinte al Republicii Moldova. Trebuie să stabilim de comun acord când și cum vor fi declanșate alegerile parlamentare anticipate, cum este guvernată țara până la anticipate și cum acționăm pentru estomparea impactului dezastruos al crizei pandemice asupra economiei, educației și domeniului social ”, a mai spus deputatul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata