NordNews
Avem ce spune

Capcana investițiilor chinezești. Ce au pățit Malaezia și al Pakistanul

Malaezia anunţă că nu va mai continua proiectele chinezeşti, pe care le derulează în prezent ca parte a noului Drum al Mătăsii, dorit de Beijing. E vorba de o linie de cale ferată de mare viteză care ar fi urmat să lege estul Malaeziei de Kuala Lumpur şi de 2 gazoducte. 3 proiecte, aşadar, în valoare totală de 22 de miliarde de dolari.

Premierul malaezian consideră că ţara sa a greşit atunci când s-a împrumutat de la chinezi pentru a finanţa aceste proiecte, pentru că acum ele reprezintă o povară prea grea pentru bugetul ţării. Şi nici măcar nu sunt atât de necesare în acest moment.

În plus, consideră că detaliile afacerii îi sunt favorabile Beijingului, iar, în acest context, condiţiile ar trebuie revizuite.

Malaezia vrea să demonstreze, de fapt, că e capabilă să deschidă ochii la timp şi să nu pice în capcana în care a ajuns Pakistanul.

Islamabadul a ajuns acum dator cu 62 de miliarde de dolari, tot pentru că s-a împrumutat pentru a finanţa proiectele Chinei, cele care se regăsesc pe noul drum al mătăsii, viitoarea rută comercială prin care Beijingul caută să-şi întindă tentaculele, atât pe mare cât şi pe uscat, până în Europa.

Pakistanul riscă acum să ajungă în încetare de plăţi şi să fie nevoită să cedeze active strategice creditorilor chinezi, aşa cum a păţit şi Sri Lanka.

Malaezia caută să evite aceste scenarii şi să se concentreze pe propriile probleme: cum ar fi datoria naţională, care se ridică la 250 de miliarde de dolari.

Sursa: digi24.ro

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata