Captură de țigări în valoare de 19 milioane de euro

Nu s-au mulțumit doar cu contrabanda, respectiv au început să producă ilegal și țigări, pe care mai apoi le vindeau pe teritoriul Uniunii Europene. Este vorba de un grup infracțional bine organizat format din moldoveni și cehi, cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, care a fost destructurat în cadrul unei acțiuni internaționale, scrie N4.md.

Potrivit oamenilor legii, care au monitorizat gruparea timp de zece luni, indivizii deghizau activitatea de producerea clandestină a țigărilor și de contrabandă, cu ajutorul unor companii înregistrate în Moldova. Ulterior, așa-numita uzină a fost redirecționată pe teritoriul Cehiei.

De menționat că în urma activității comune a organelor de drept moldovenești și cehe au fost capturate țigări în valoare de 19 milioane de euro, toate depozitate în mai multe locații din Republica Cehă.

Astfel, cinci moldoveni au fost arestați în Cehia, iar patru cehi au fost trimiși în custodie de către judecător.

Dacă li se va demonstra vinovăția, persoanele reținute riscă până la zece ani de închisoare.

leave a reply