În Kârgâzstan mai înfloreștecultui baiului, adică al stăpânului. În alte vremuri, baii erau latifundiari bogați, acum,pe rol de bai se produc șefi locali de toate nivelele, funcționari care instrumentează o autoritate orientalo-asiatică. Recepția de la Reședința de Stat a președintelui Kârgâzstanului a fost fastuaosă, ca în poveștile orientale. Bucate tradiționale, multe exotice pentru noi cei veniți din Europa, melodii kârgâze , interpretate de artiști îmbrăcați în haine naționale, discursuri, mai întâi al Președintelui Jeenbekov, apoi al oaspeților. Ne-a plăcut coniacul autohton Kârgâzstan, mai puțin vinul dn Chili. Cum am avut onoarea ca la masa noastră de europeni să se așeze prim ministrul republicii, o doamnă foarte drăguță, i-am sugerat delicat că vinul din R. Moldova este foarte bun. A zâmbit, n-a spus nimica. Vorbeam de cultul baiului – la zece minute, după plecarea Președintelui, în sală n-a rămas mai nimeni din oamenii asiatici. A trebuit să părăsim și noi acest mic eden, ca să arătăm bine. „La noi, a zis Henrietta din Letonia, după plecarea șefului petrecerea abia începe”.
În Kârgâzstan e viu cultul, în sensul frumos, lui Cinghis Aitmatov. El e considerat un adevărat părinte al națiunii. A avut și în timpul vieții o autoaritate colosală. Nimic important nu se întâmpla în republică fără ca el să nu contribuie sau, barem, să știe. Până și președinții aveau buna idee de a se sfătui cu el.
Forumul a demonstrat că, într-adevăr, cultura este un instrument eficient de intermediere între religii, confesii, rase, națiuni, că poate aplana conflicte. Bineînțeles, nu chiar ca la Dostoevski cu a sa „Frumusețea va salva omenirea!”
Yahram din Erevan a intrat în autobuz și văzând că locul său e ocupat de un personaj din Baku, nu s-a inmflamat: Îmi pare bine că e vorba de reprezentantul unui popor prietenos nouă”. Era ironic, nu războinic.
Carnet kârgâz (III)
