Carnet kârgâz (III)

În Kârgâzstan mai înfloreștecultui baiului, adică al  stăpânului. În alte vremuri, baii erau latifundiari bogați, acum,pe rol de bai se produc șefi locali de toate nivelele, funcționari care instrumentează o autoritate  orientalo-asiatică. Recepția de la Reședința de Stat a președintelui Kârgâzstanului a fost fastuaosă, ca în poveștile orientale. Bucate tradiționale, multe exotice pentru noi cei veniți din Europa, melodii kârgâze , interpretate de artiști îmbrăcați în haine naționale, discursuri, mai întâi al Președintelui Jeenbekov, apoi al oaspeților. Ne-a plăcut coniacul autohton Kârgâzstan, mai puțin vinul dn Chili. Cum am avut onoarea ca la masa noastră de europeni să se așeze prim ministrul republicii, o doamnă foarte drăguță, i-am sugerat delicat că vinul din R. Moldova este foarte bun. A zâmbit, n-a spus nimica. Vorbeam de cultul baiului – la zece minute, după plecarea Președintelui, în sală n-a rămas mai nimeni din oamenii asiatici.  A trebuit să părăsim și noi acest mic eden, ca să arătăm bine. „La noi, a zis Henrietta din Letonia, după plecarea șefului petrecerea abia începe”.

În Kârgâzstan e viu cultul, în sensul frumos, lui Cinghis Aitmatov. El e considerat un adevărat părinte al națiunii. A avut și în timpul vieții o autoaritate colosală. Nimic important nu se întâmpla în republică fără ca el să nu contribuie sau, barem, să știe.  Până și președinții aveau buna idee de a se sfătui cu el.

Forumul a demonstrat că, într-adevăr, cultura este un instrument eficient de intermediere între religii, confesii, rase, națiuni, că poate aplana conflicte. Bineînțeles, nu chiar ca la Dostoevski cu a sa „Frumusețea va salva omenirea!”

Yahram din Erevan a intrat în autobuz și văzând că locul său e ocupat de un personaj din Baku, nu s-a inmflamat: Îmi pare bine că e vorba de reprezentantul unui popor prietenos nouă”. Era  ironic, nu războinic.

leave a reply