NordNews
Avem ce spune

Cataloagele clasice din școli vor fi înlocuite cu registre electronice

Cataloagele obişnuite din şcolile Republicii Moldova ar putea fi înlocuite cu registre electronice în care vor fi trecute notele şi absenţele elevilor. Proiectul e menit să crească nivelul de transparenţă în sistemul educaţional şi e testat în prezent de Ministerul Educaţiei în mai multe şcoli, informează tvrmoldova.md 

Între primele instituţii care testează catalogul electronic este liceul „Andrei Straistă”, din Anenii-Noi. În catalogul electronic sunt afişate temele lecţiilor, notele şi absenţele. Notele, absenţele şi alte date din catalogul electronic vor putea fi verificate oricând de profesori, elevi sau părinţii lor.

Eu ca elev şi ca toţi elevii care trăim în secolul 21, tot ce este electronic şi on line ne place. Dar mai face şi noi unele gafe, mai luăm o notă negativă, absenţe. E bine că văd şi părinţii şi este o motivare pentru noi.
Pentru elevi pentru a vedea absenţele, nu de fiecare dată ştim, notele, pentru a şti unde trebuie să mai lucrăm”, au spus elevii.

Avem un aspect mai amplu a paşaportului instituţiei. Avem datele elevilor, datele părinţilor, opţiuni, discipline. Tabloul care ne apare în faţă este mult mai uşor. Nu revii la alte surse de informare”, a declarat EUGENIU MARGINE, directorul liceului „Andrei Straistă”, or. Anenii-Noi.

Pentru folosirea catalogului electronic, ca şi pentru întregul proces de digitalizare a sistemului educaţional, e nevoie de instruirea angajaţilor din domeniu – un rol care îi revine deocamdată profesorului de informatică.

Eu nu pentru prima dată învăţ pe cineva să utilizeze un calculator şi mi-a fost uşor să-i învăţ. Am şi o bunică de 70 de ani care nu se teme de internet”, a spus  ALEXANDRU PEANCOVSCHI, profesor de informatică.

Profesorii spun că deocamdată le este greu să treacă datele atât în catalogul obişnuit, cât şi în cel electronic.

Se măreşte volumul de muncă chiar de trei ori. Eu la ore nu reuşesc nicidecum să completăm şi în catalogul clasic, şi în catalogul electronic. Plus că se mai întâmplă şi chestii din astea tehnice, cum avem aici, s-a deconectat lumina. Iar trebuie să stăm şi să copiem chiar din acelaşi catalog care este fizic”, a spus IULIANA PREAŞCĂ, profesoară de limba engleză

Dascălii se bucură însă că datorită catalogului electronic, vor scăpa de unele activităţi de rutină. De exemplu, nu vor mai fi nevoiţi să calculeze  media notelor, lucru pe care catalogul electronic îl face automat. Potrivit unui ordin al Ministerului Educaţiei, în anul şcolar 2021-2022, Sistemul informational Catalog Electronic urmkează a fi testat în 171 de instituţii de învăţământ preuniversitar.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata