NordNews
Avem ce spune

Câte nereguli au fost depistate la protestul din Chișinău. Mai multe persoane s-au ales cu procese penale

Poliția anunță că la protestul de ieri au participat în jur de 3600 de persoane, fiind înregistrate cazuri de încălcare a legislației, în special a ordinii publice și la aspectul de transportare a participanților la eveniment. Cetățenii erau aduși cu transport care nu corespunde normelor tehnice, în pofida anterioarelor incidente când unele autovehicule au luat foc sau au fost implicate în accidente, în timpul transportării participanților la întrunire.

În urma verificărilor de către inspectorii Agenției Naționale de Transport Auto (ANTA) au fost constatate 91 de nereguli în procesul de transportare a pasagerilor. Totodată, au fost întocmite 42 de procese verbale pentru contravenții ce atentează la ordinea și securitatea publică.
De asemenea, organizatorii acțiunii de protest nu au respectat declarația prealabilă cu privire la locația desfășurării întrunirii, schimbându-și locația în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.
Oamenii legii au intervenit inclusiv la eliberarea unei benzi de circulație pentru autospecialele cu regim prioritar de circulație, în contextul în care a fost chemată de câteva ori ambulanța, iar medicii nu puteau ajunge la solicitanți.
Amintim că, participanții la întruniri trebuie să-și exercite dreptul la libera exprimare pe cale pașnică, să se conformeze indicațiilor oamenilor legii, restricțiilor impuse de autorități, să nu vină cu mesaje care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni periculoase pentru siguranța cetățenilor.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"